Guvernul Cioloş rămâne fără încă un ministru după demisia lui Vlad Alexandrescu din fruntea Ministerului Culturii.
Alexandrescu a demisionat la cererea premierului Dacian Cioloş, în urma scandalului de la Opera Naţională.
Informaţia nu a fost confirmată oficial, purtătorul de cuvânt al guvernului susţinând că nu ştie care este situaţia de la acest minister.
Întrebat dacă premierul și Vlad Alexandrescu au avut miercuri o discuție pe tema situației de la Operă în cursul căreia Cioloș să fi cerut demisia ministrului Culturii, Suciu a spus:
"Nu i-a cerut (demisia — n.r.) și în consecință nu e înaintată. (...) Au existat mai multe discuții de-a lungul timpului pe acest subiect. Și astăzi s-a discutat. (...) N-am asistat la discuții, nu știu să vă spun dacă... Dar discuția... Este evident, a fost o discuție și este un subiect urmărit de ministrul Culturii, de vicepremierul Dîncu, de premierul Dacian Cioloș. (...) În momentul în care acest subiect va deveni unul public, evident că vă voi anunța. (...) Nu este o solicitare publică. Datoria mea este să vă aduc la cunoștință solicitările publice. Această solicitare nu este acum manifestată ca atare. Deci, n-are rost să ne învârtim în jurul unui subiect care, oricum ne-am învârti, tot acolo ajungem".
Dan Suciu a adăugat că Guvernul va numi un interimar care să gestioneze situația de la Operă.
"Sunt discuții legate de situația de la Operă. Ați văzut, vicepremierul Dîncu s-a implicat în negocierea acestui conflict, sperăm și interesul Guvernului este ca artiștii de valoare internațională să-și păstreze angajamentul pentru Opera Națională și să performeze în continuare, se vor găsi soluții acolo. E un proces de negociere care continuă. În primă instanță încercăm și vom avea, noul Guvern va numi interimar pe cineva să poată semna pentru buna desfășurare a activității în perioada imediat următoare, plata salariilor și de asemenea (...) s-a discutat cu artiștii pentru începerea și continuarea performanțelor artistice. (...) Pe termen mediu și lung se va numi o conducere care va ține cont și va urmări să detensioneze situațiile care s-au simțit în ultima perioadă la Opera Națională. Este în interesul tuturor ca acolo situația să revină la normal, sunt multe subiecte pe care trebuie noua conducere să le ia în discuție în perioada imediat următoare pentru a detensiona o situație veche, care a erupt din păcate în aceste zile", a spus Suciu.
Este al treilea ministrul care demisionează din guvernul Cioloş, după plecarea miniştrilor de la Muncă şi de la Fonduri Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu