În calitate de președinte al tuturor românilor, Klaus Iohannis are o singură grijă: să dea bine pe Facebook. Chiar dacă limbile tot mai dese pe care le primește de la Antena 3 îl bucură și îi fac plăcere, pentru Iohannis e mult mai important ca lumea să-i dea Like pe Facebook.
Disperarea cu care își dorește succesul pe Facebook transpare cel mai clar din ultimul său gest: Iohannis a decorat o pisică, după care a postat imaginea pe Facebook. Și a avut dreptate: în doar câteva ore, președintele a strâns câteva sute de mii Like-uri și, în plus, și-a și recuperat toți fanii pierduți luna trecută, după ce-a luat apărarea Antenelor lui Voiculescu.
Având în vedere succesul de care s-a bucurat, Iohannis se gândește serios să continue să decoreze pisici, dar și bebeluși sau citate din Tony Poptămaș. ”În general, vreau să decorez tot ce are succes necondiționat pe Facebook”, a explicat președintele. ”Mai ales că în curând oricum n-o să mai rămână nici un om nedecorat în țara asta.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu