Acum micul orăşel în care pe vremuri își făcea vacanțele împărăteasa Austriei e o ruină.
Iosif Armaș a devenit stăpânul stațiunii Herculane după ce a vândut 5, 5 milioane de kilograme de zahăr pe care l-a obținut în urma unui contract încheiat cu rezervele de stat.
Procurorii DIICOT au descoperit însă că oamenii-cheie care l-au ajutat pe Iosif Armaș să devalizeze stațiunea sunt fostul director executiv de la Rezervele de stat, Valentin Costea, și jurista instituţiei, Mariana Savu. Fostul director e acum arestat.
„Costea Valentin a reușit să rămână membru al grupării și ulterior ieșirii sale la pensie, prin racolarea și manipularea lui Savu Mariana, determinând-o pe aceasta să îi furnizeze date din interiorul Administraţiei Rezervelor de Stat, date menite să asigure protecția grupării infracționale.” Sursă: Referat DIICOT
Ca să îl protejeze pe Iosif Armaș, fostul şef de la Rezervele de Stat și jurista instituţiei le-ar fi pus bețe în roate chiar și anchetatorilor.
„Savu Mariana (...) a divulgat lui Costea Valentin conţinutul unei adrese a DGA Caraş -Severin, adresată Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin care se cereau date nedestinate publicității (...) date pe care inculpata le-a cunoscut datorită atribuţiilor de serviciu.” Sursă: Referat DIICOT
Doar așa își explică procurorii cum complexul vechi de pe vremea romanilor a ajuns pe mâna omului de afaceri.
„Societatea Hercules este o societate care deținea în anul 2001, dată la care demarează activitatea infracțională cercetată circa 50 de imobile în stațiune, imobile care reprezintă care după cum spuneam cele mai importante hoteluri, restaurante, ștranduri din stațiune,” spune Alex Forența procuror șef DIICOT Timișoara.
Nimic nu seamănă cu ce era stațiunea Herculane înainte de privatizare, spun istoricii.
„Franz Joseph spune despre această localitate, stațiune balneară că este cea mai frumoasă de pe continent,” explică Adrian Kali istoric.
Săptămâna aceasta, procurorii DIICOT și mascații au descins la 16 adrese într-un dosar ce investighează devalizarea stațiunii Băile Herculane. Prejudiciul este estimat la 30 de milioane de euro. Șase persoane au fost arestate.
250 de angajati de la Drumu Subtire risca sa ajunga in sapa de lemn/ Jaf practicat de IOSIF ARMAS
Agrozootehnica Drumu Subtire, candva emblema agriculturii judetului Calarasi, a ajuns acum intr-o stare deplorabila, falimentul batandu-le la usa. Desi mai gestioneaza inca 3000 de hectare de la Agentia Domeniilor Statului si alte mii de hectare de la diferite persoane juridice, societatea se confrunta cu mari probleme financiare, inca din vara anului trecut. Initial s-au rasculat arendatorii, care nu si-au primit drepturile pe terenurile cuvenite, conform contractului incheiat cu societatea. Dupa care au intrat in aceasta morisca si angajatii care nu si-au mai primit drepturile salariale din luna octombrie 2006. Din aceasta luna, conducerea societatii a hotarat ca angajatii care nu si-au efectuat concediul de odihna pe anul respectiv, sa fie trimisi in concedii, iar altii au fost trimisi acasa pur si simplu fara sa le spuna cineva daca mai sunt platiti, daca sunt in concedii medicale sau sunt trimisi in somaj. insa, daca s-ar hotari conducerea sa-i trimita in somaj se ridica o alta problema. Parte dintre angajati au intrebat la AJOFM daca au dreptul sa primeasca indemnizatia si au aflat cu stupoare ca nu o pot primi din simplul motiv ca societatea nu si-a achitat contributiile catre fondul de somaj.
Disperati de cauza, un grup de salariati ai societatii au luat calea audientelor pe la cabinetele parlamentarilor de Calarasi si s-au adresat deputatului PRM Dan Dumitru Zamfirescu care a facut o interpelare la Agentia Domeniilor Statului pentru a vedea daca societatea si-a indeplinit obligatiile contractuale. insa, nici prin aceasta interpelare nu se va rezolva mare lucru din cauza ca ADS-ul poate raspunde acestei interpelari si in 3 luni de zile, iar oamenii raman tot cu problema nerezolvata.
La randul lor, persoanele fizice ce detin terenuri pe care le-au dat in arenda la Agrozootehnica Drumu Subtire, disperati ca nu pot ajunge la un acord cu societatea, s-au prezentat in vara la o audienta la senatorul PSD Doru Ioan Taracila, cel ce detine actiuni la grupul Argirom International SA, holding ce a concesionat Agrozootehnica Drumu Subtire. Numai ca aici au ramas fara cuvinte. Senatorul Taracila le-a spus ca nici el nu mai stie nimic de fostul deputat de Calarasi, Iosif Armas, actionar majoritar al Argirom. Mai mult, le-a mai spus ca si-a schimbat si numarul de telefon si nu este de gasit.
Concluzia este ca nimeni nu face nimic pentru a indrepta situatia la Agrozootehnica Drumu Subtire, iar ca o consecinta a situatiei financiare a societatii, arendatorii si-au retras terenul de la societate si au preferat sa incheie contracte cu alte societati. Profitand de pe urma dezastrului de la Agrozootehnica Drumu Subtire, alte societati cu profil agricol, precum Ildu, patronata de primarul comunei Valcelele, Vasile Iliuta, a luat in arenda aproape 1000 de hectare de la aceste persoane. Nici fostul director de la Agrozootehnica, serban Radulescu nu a stat cu mainile in san si, se pare, ca alaturi chiar de prefectul judetului, Jenel serban, au convins oamenii ca este mai bine sa-si cedeze pamantul altcuiva pentru a-l lucra. Asa se face ca cei doi ar fi pus de o afacere. O societate agricola care sa preia parte din terenuri.
Ce se va intampla la Agrozootehnica Drumu Subtire vom trai si vom vedea. Asteptam ca forurile competente sa se implice, mai ales ca este vorba de un IAS care candva era mandria acestui judet. Nu putem uita ca fostul deputat de Calarasi, Iosif Armas, a cumparat aceasta societate in anul 2000 si a promis ca ea va merge la fel de bine si nu vor exista probleme. La momentul respectiv se vorbea chiar de investitii serioase care au ramas doar pe hartie. De altfel, presa ultimului an releva ca grupul Argirom International SA, patronata de acelasi Armas, are nu numai serioase probleme financiare, dar si cu justitia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu