Patru martori, printre care şi un fost şef SRI, propuşi de fostul procuror şef al DIIOCT Alba Iulia au fost condamnaţi joi în dosarul utilajelor furate din Uniunea Europeană.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat joi în dosarul utilajelor furate din Uniunea Europeană, dosar instrumentat de comisarul şef Traian Berbeceanu, şef al BCCO Alba Iulia la acea vreme şi procurorii DIICOT Hunedoara.
Astfel, potrivit surselor noastre, Dumitru Albu zis LUPU a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt (aceeaşi pedeapsă a fost pronunţată şi de Curtea de Apel Alba Iulia).
Mircea Stanciu a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, faţă de 3 ani şi 2 luni (soluţia CA Alba Iulia). Alte condamnări: Bodea Florin – 3 ani și 4 luni; Viorel Onea – 4 ani și 8 luni; Andrei Dărămuș – 7 ani și 6 luni; Mirel Oniga – 4 ani și 6 luni; Cristian Oprea – 4 ani.
Fostul şef al SRI Alba Iulia, Ioan Tarnu, achitat în primă instanţă, a fost condamnat la 3 ani de închsioare cu suspendare pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.Fostul ofiţer BCCO Liviu Schiau, achitat în primă instanţă, a fost condamnat joi la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului. Cei doi au fost acuzaţi că l-au sprijinit şi sfătuit pe unul dintre membrii grupării infracţionale, Mircea Stanciu, cum să se sustragă anchetei şi cum să ascundă adevărul faţă de poliţişti. Iniţial Curtea de Apel Alba Iulia i+a achitat pe cei doi deoarece magistrații au concluzionat că faptele imputate de procurori – constituirea unui grup infracțional organizat și favorizarea infractorului – nu există.
Cei patru au fost citaţi şi audiaţi ca martori în Dosarul fostului şef al BCCO Alba Iulia la solicitarea fostului procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan.
În acest dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa pe fond în decembrie 2014. Atunci decizia a fost de condamnare a 24 dintre inculpaţi pentru constituire grup infracţional organizat, furt calificat, tăinuire sau alte infracţiuni. 14 dintre inculpaţi au primit pedepse principale cuprinse între 3 ani şi 2 luni închisoare până la 11 ani închisoare cu executare, iar 10 inculpaţi (care nu aveau antecedente penale) la pedepse principale cuprinse între 1 an şi 2 luni până la 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.
Ştire în curs de actualizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu