duminică, 27 martie 2016

Băsescu, votat preşedinte al PMP în unanimitate / Ete FLEOSC-Marito !


Traian Băsescu a fost ales, duminică, cu unanimitate de voturi, președinte al Partidului Mișcarea Populară, la Congresul extraordinar al formațiunii politice.
Alături de Băsescu din noua echipă de conducere a PMPmai fac parte Eugen Tomac, președinte executiv, Dorel Onaca, secretar general, și doi prim-vicepreședinți — Siegfried Mureșan și Cristian Diaconescu.
În cadrul lucrărilor 
Congresului au avut loc alegeri și pentru membrii Comisiei de Cenzori și ai Comisiei de Arbitraj și Integritate. De asemenea, au fost aleși doi secretari generali adjuncți, 14 vicepreședinți și 14 secretari executivi, care vor întregi Comitetul Executiv Național al formațiunii.
Anunțurile au fost făcute de Jean Fălcescu, președinte al comisiei de organizare a Congresului extraordinar al PMP. Pentru alegerea conducerii PMP au votat 480 de delegați.
PMP este singurul partid care a votat în cadrul unui congres unirea Basarabiei cu România, a declarat Traian Băsescu, duminică, după ce le-a cerut celor peste 2.200 de participanți la eveniment ca ”un exercițiu” să-și exprime opțiunea prin vot deschis pe acest subiect.
“Nu pot să nu mă gândesc la unioniștii care astăzi la Chișinău organizează activități pentru a marca împlinirea a 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România. (…) Chiar dacă în programul nostru politic a mai fost votat o dată, eu aș face un exercițiu care mi se pare interesant chiar dacă nu suntem neapărat într-o normă de reprezentare strictă, doar 480 de persoane avem drept de vot astăzi ca urmare a normei stabilite. Deja, la ce văd în sală, s-au depășit demult cei 2.200 de participanți . (…) Exercițiul pe care l-aș face ar fi următorul: Să vă întreb, pentru că avem nevoie de confirmare, dacă unirea României cu Republica Moldova este un obiectiv pe care-l acceptați. Cine este pentru? Mulțumesc. Împotrivă? Întoarceți camerele (de filmat — n.r.) să vedeți că nu este nimeni împotrivă. (…) Suntem singurul partid din România care într-un congres a dat un asemenea vot”, a spus Traian Băsescu în aplauzele participanților la congres.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu