Am observat cu uimire faptul că Dan Drăgulin – ”omul care linge unde scuipă” ( a declarat în repetate randuri că el nu se mai întoarce în PNL, că el nu linge unde a scuipat) a declarat următoarele: ” Am avut o discuție la ei (n.n. PSD) în birou în care mi-au spus foarte clar ”vii tu, fără organizație” și nu am acceptat. Ei au mai spus că mai stăm de vorbă, după care, înainte să mă ridic de pe scaun, domnul Virgil Diaconu mi-a spus ”dacă nu vii tu la noi în partid, ne punem candidatul nostru”. Și le-am zis ”puneți-l”. (text reprodus din ziarul Obiectiv!)
Prin urmare înţeleg să îi răspund în zece puncte( poate așa pricepe), domnului inginer metalurg cu doctorat în agricultură, astfel:
- Nu putea candida pentru PSD pentru că nu îndeplinea criteriile de integritate morală pentru a candida pe undeva. A fost plătit de PCR!
- Ne-a tocit parchetul pe la partid tot făcând planuri alături de noi cum să-l înlăturăm pe Filipescu de la conducerea CJ. Acum face echipă cu el!
- În ultimul timp era la noi la sediu înainte să venim noi la partid. Cred că ne făcea prezența din proprie inițiativă. E un voluntar foarte bun.
- Nu a caştigat niciodată vreo competiţie electorală singur. Primar a ieşit cu jutorul USL. Vorba lui Filipescu: ” dacă puneai o sticlă ieşea primar!”
- Am hotărât să nu mergem cu el pentru că nu avem nevoie de transfugi printre noi. Ce garanție am fi avut noi că nu se supără și pleacă așa cum a făcut în PNL, PC, UNPR, etc. ?
- Nu a fost vorba niciodată de echipa dumnealui, pentru simplul motiv că nici nu are.
- Nu l-a vrut niciodată doamna Gaiță Virginia, președinta organizației de pensionari PSD. Criteriu obligatoriu!
- Nu locuieşte în Călăraşi. Are vilă pe malul apei la Dichiseni.
- Stă prost în sondaje. În ale PNL de abia atinge 21%. Aproape cât Dumbravă!
- Este adevărat că Ellis Calciu v-a pus să vă cereți scuze față de organizația municipală PNL pentru că ați fugit la UNPR? Este adevărat că v-ați executat? Cum credeți că va mai vota vreun călărășean un învins dinainte?”
Cu alte cuvinte vă asigur de tot respectul pe care îl meritaţi domnule Drăgulin. Vă aşteptăm să candidaţi din nou în 2020. Poate mai uită lumea năravul dumneavoastră de a zbura din partid în partid ca o pasăre pribeagă. Ura şi la gară!”
http://www.argumentpress.ro
Mă piș pe vot, îl anulez sau îl dau unui gunoi? – Dilema votantului român
http://reactii.ro
Isterie mare pe-o poză c-o fătucă într-un tricou inscripționat cu ”Mă piș pe vot”, isterie mare și împotriva celor care votează cu aceleași gunoaie care ne tot duc la sapă de lemn, isterie superioară și atotmoralizatoare a celor care merg și-și anulează votul – ăștia din urmă au găsit gaura de la gogoașă, ce poate fi mai nobil decât să-ți anulezi votul? Poate doar să votezi un independent, un Diaconu ceva…
Dacă isteria asta generală s-ar îndrepta spre o educație politică, spre timp folosit în căutarea (și da, trebuie lupă și cercetare serioasă), în găsirea unei alternative mai curate, chiar dacă e una de care nu a auzit nimeni și care nu pare a avea șanse, bine ar mai fi. Dar nu, pentru român isteria și aruncatul cu noroi spre opțiunea altuia e mult mult mai satisfăcătoare.
Ia să vedem cât de prostești sunt punctele de vedere de mai sus, toate punctele de vedere de mai sus:
1. Nu merg la vot și așa penalizez clasa politică. Penalizezi pe dracu. Zi, frate, că ți-e lene să mergi, că n-ai cu cine vota și înțeleg dar nu face din asta vreun act nobil care ajută cu ceva.
Culmea, era un timp în care credeam că o absență masivă, aproape unanimă de la vot, ar fi o palmă grozavă dată politrucilor. Nu poți însă să speri la așa ceva după ce te uiți un pic în jur, nu poți să crezi serios că cei pe care-i înjuri acum că votează pe un kil de ulei se vor transforma miraculos în cetățeni superior etic.
Efectul practic al faptului că tu nu mergi la vot este să faci votul celor pe care îi disprețuiești mai puternic, mult mai puternic. Și nimeni nu are dreptul să-ți bată obrazul pentru asta, e opțiunea ta, e dreptul tău, dar nu fă din comoditatea și sila față de clasa politică un act responsabil care vezi-Doamne chiar ajută la ceva.
2. Mergi la vot și votezi răul cel mai mic. Și cu ce mă rog ești diferit tu față de cei cu kilul de făină pe care și tu, ca și cel de care vorbeam mai sus, îi disprețuiești? Cu nimic, că răul cel mai mic se tot rotește, ba e ăla, ba e ălalalt.
E normal să votezi așa când ai doar două opțiuni, cum ar fi un tur doi. Însă când ai vreo zece de ce ai vrea să votezi aceeași coloși nemernici, aceleași forțe principale și să nu îți pui votul pe ceva nou sau măcar mic de n-a supt kilometri de ciolan?
Îți spun eu de ce nu – pentru că nu ai cultura politică necesară să îți pui ștampila pe un candidat fără vizibilitate. Nu ai o strategie de viitor, nu înțelegi că dacă tu și alții ca tine ar vota așa, chiar dacă pe moment nu s-a întâmpla mare lucru pe termen mai lung s-ar întâmpla multe:
– mai mulți oameni curați s-ar implica în politică știind că există un electorat care se informează singur și votează fără să fie nevoie să-i fie băgată pe gât figura unui politician câte zece ore pe zi la televizor
– jucătorii mari ar trebui să accepte proiecte viabile de la jucători mai mici care chiar vor să facă ceva, ar face asta ca să câștige mai multă tracțiune.
De ce nu o faci? Pentru că votul tău trebuie să conteze, asta e important, nu rezultatul, nu faptul că girezi aceeași turmă de hoți, simți însă că ai contat și asta te face mai bun decât ăla care și-a dat votul pe-un pahar de vodkă, chiar dacă efectul practic e exact la fel.
Altfel cum ai putea pune placa cu – pentru ce s-a murit la revoluție? Că pentru asta s-a murit să poți să iei o poziție de sfânt apărător al democrației în timp ce scuipi pe opțiune de a nu vota a altuia, în timp ce-l pui la colț pentru că nu vrea să facă ce faci tu. Bravo mă, ești tare!
3. Mergi la vot și-l votezi pe Diaconu, că e independent. Mai e nevoia să spun cât de tâmp ești după ce Ponta a ieșit să defileze și cu rezultatele lui Diaconu? Mai e nevoie să spun cât de needucat politic ești când ți se pare nobil să trimiți un actor, fotbalist, cântăreț sau orice specie de genul ăsta fără nicio legătură cu vreo experiență, pregătire sau studiu în domeniul pentru care îl girezi?
4. Mergi la vot și-ți anulezi votul. Pot să înțeleg dorința de a desena un penis vârtos pe buletinul de vot, dacă pe tine te ajută să simți mai bine, e-n regulă. Mie mi se pare absurd să mă duc să-mi pierd timpul pentru ceva nul dar nici nu m-ar face să mă simt răzbunat un desen porcesc, însă dacă aș simți vreo satisfacție m-aș duce.
Însă când unul de ăsta are pretenția că se duce și-și anulează buletinul ca să nu-i fie furat votul atunci mă bușește plânsul de jenă, jenă cât de ridicol poate să fie. Motivația lui e la fel ca al ăluia cu răul cel mai mic, el trebuie să simtă că face ceva, că e cetățean important, altfel n-ar scoate așa o tâmpenie pe gură.
Știi cum sună? E ca și cum ai ști că dintr-o anume parcare se fură non-stop și tu ți-ai scoate mașina din garaj, ai duce-o acolo și ai zice – i-am pus alarmă ca să nu se fure. Nu numai că e stupid dar arată ce nivel de naivitate și totală necunoaștere a sistemului ating acești cavaleri ai dreptății.
Voi cum credeți că se fură voturile astea? Scrie cineva în registru de capul lui nume, adresă, cnp, ia un buletin de vot, pune ștampila corect și apoi îl bagă în urnă? Poate la Sfârleazul de Sus se întâmplă așa dar în rest votul se fură la numărătoare. Câți oameni au fost la vot? Atâția. Observatorul e al nostru? Pe ceilalți i-am plătit? Ok, 80% din voturi sunt pentru noi.
Ce-ai făcut tu cu votul tău anulat? Ai ghicit, tocmai ai ajuns în cei 80%. Păi voturile nu se verifică? Ba da, o picătură dintre ele se verifică. Cam câți președinți de secție de votare ați văzut voi băgați la închisoare pentru numărat aiurea voturile?
Merg la vot și-l anulez să nu se fure este de departe cea mai stupidă poziție dintre toate de până acum.
Ce-ar fi ca tot timpul pe care-l folosim pentru explicat altora cât de nobilă și folositoare pentru democrație e poziția noastră față de vot și cât de greșită e a lor (cum ar fi ora pierdută ca să scriu articolul ăsta) să-l folosim informându-ne despre fiecare candidat în parte și votându-l nu pe ăla cu șanse, nu răul cel mai mic dintre cei puternici, ci pe cel mai curat și pregătit?
PS. Și pentru a da un exemplu concret al tâmpului care se crede îndreptățit să spumege superior luați de aici. Magnificul autor etichetează cu prost și lipsit de respect un om care-și declară poziția lui despre dreptul propriu fără să i se pară ridicol că aruncă cu noroi în opțiunea altcuiva pentru că nu e identică cu a lui.
Că de asta s-a murit la revoluție, nu? Ca să fii obligat să ai aceeași părere cu tot poporu? Ah, wait, că parcă nu asta e definiția libertății.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu