luni, 28 martie 2016

Baronul Robinet. Șeful PSD Constanța, Felix Stroe, controlează o companie de stat care a sifonat contracte de 1,5 miliarde lei. Principalul beneficiar, un SRL din Murfatlar controlat chiar de interpușii partenerului său de afaceri și un off-shore din Cipru asociat cu Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky

Regia Autonomă Județeană de Apă (RAJA) Constanța se află sub conducerea lui Felix Stroe, actualul șef al PSD Constanța, de mai bine de 13 ani. Acesta a evoluat dintr-un director al unei regii autonome deținute de stat în șeful celei mai mari companii de apă la nivel regional, transformare venită în urma finanțărilor exclusive cu bani publici guvernamentali și cu fonduri europene. Felix Stroe a ajuns să scurgă în ultimii nouă ani prin intermediul RAJA un buget de lucrări publice de numai puțin de 1,5 miliarde de lei (circa 400 milioane euro).
De pe lista firmelor care au câștigat contracte cu RAJA Constanța sare în ochi un SRL cu sediul social în localitatea Murfatlar de pe strada Minerului numărul unu, Geomarco Construct SRL care a reușit să câștige numai puțin de 23 de contracte de 200 milioane de lei. Unicul asociat al acestuia este în prezent Mârcoșanu Silviu, administratorul hotelului Bavaria Blu din Mamaia deținut de prietenul și partenerul de afaceri al lui Felix Stroe în numai puțin de 17 companii, Dumitrache Ion.
Mârcoșanu a deținut ani de-a rândul doar 5% din afacere, restul de 95% fiind în proprietatea unui off-shore din Cipru la rândul său asociat în companii deținute în mod oficial de Radu Mazăre, fostul primar al Constanței,Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, și Sorin Strutinsky, partenerul de afaceri al primilor doi, toți trei achetați de DNA în dosare de corupție. Mârcoșanu mai este încă asociat cu off-shore-ul cipriot, al cărui reprezentant în România este, într-un alt SRL.
Deși Felix Stroe susține că a respectat legea la acordarea tuturor contractelor în valoare de 1,5 miliarde lei, ba chiar a invitat la deschiderea ofertelor mass-media locală, una din neregulile constatate chiar de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) Constanța la contractele RAJA este “atribuirea contractelor de achiziții publice, de furnizare de servicii sau lucrări cu repetiție către aceeași operatori economici, sau asocierilor participante la procedurile din care aceștia fac parte”, ANAP exemplificându-și acuzația chiar cu contractele încheiate de RAJA cu Geomarco Construct SRL.
Radu Mazăre i-a conferit în 2014 titlul de cetățean de onoare al Constanței “pentru dezvoltarea și extinderea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare”.
Politica și afacerile din Constanța au fost dominate în ultimii 10 ani de primarul Constanței, Radu Mazăre, președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, și un apropiat al acestora, Sorin Strutinsky, asociat și administrator în multe companii alături de primii doi. Toți trei se află acum în diferite anchete penale ale DNA legate de fapte de corupție sau sunt trimiși deja în judecată în alte dosare pentru retrocedări ilegale de terenuri.
La umbra celor trei s-a ridicat încet, încet din 1 aprilie 2003, de când a fost numit director general al RAJA Constanța, Felix Stroe care a devenit cel mai mare Baron Robinet din România. A stat în permanență în eșalonul doi al PSD Constanța la șefia căruia a fost numit în iunie 2015 după ce problemele penale ale tripletei toxice de mai sus au devenit cronice.
Felix Stroe cochetează serios cu o candidatură pentru șefia Consiliului Județean Constanța (ce deține 97% din RAJA Constanța, compania pe care o conduce) în tandem cu Decebal Făgădău, actualul primar interimar al Constanței, candidatul oficial al PSD pentru Primăria Constanța, un birocrat care își datorează cariera în totalitate lui Radu Mazăre pentru care a lucrat atât el dar și tatăl, socrul și soția sa.
200 milioane lei pentru un SRL al angajaților partenerului lui Stroe și al unui off-shore asociat cu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Strutinsky
Din cele 1,5 miliarde de lei acordate de RAJA Constanța sub formă de contracte, aproape 20% au ajuns la un SRL local, Geomarco Construct, condus și deținut de oameni de afaceri apropiați chiar directorului RAJA (vezi aici toate contractele acordate de RAJA în perioada 2007 – 2016RAJA_SA_contracte_atribuite_perioada_2007_2016_www.spend.ro).
Geomarco Construct SRL a câștigat singură sau în consorțiu, conform site-ul www.spend.ro (care agregă toate informațiile legate de toate modalitățile de atribuire a contractelor autorităților publice din România) numai puțin de 23 de contracte în valoare de 200 milioane de lei atribuite de RAJA în perioada 2007-2016 atât pe fonduri publice guvernamentale dar și din fonduri europene.
Compania este deținută acum în proporție de 100% de Mârcoșanu Siliviu însă ani de-a rândul acesta a deținut doar 5% din SRL-ul, restul de 95% de off-shore-ul cipriot Marreano Investment Limited. El a înființat în 2006 Geomarco Construct SRL împreună cu George Iachim pentru ca, trei ani mai târziu, 95% din firmă să fie vândute către off-shore-ul cipriot de la care Mârcoșanu a preluat recent 100% din acțiuni (vezi documentul aici geomarco construct SRL reg la zi).
Geomarco Construct SRL își are sediul social pe strada Minerului nr. 1 din localitatea Murfatlar, pe un teren viran în spatele unei culturi de viță de vie.
Pe pagina personală de Facebook, Mârcoșanu Silviu afirmă că a absolvit Liceul Militar de Marină din Constanța și că este angajat al hotelului Bavaria Blu din stațiunea Mamaia, detinut oficial de partenerul de afaceri al lui Felix Stroe, Dumitrache Ion, la rândul său membru al PSD Constanța, partid din partea căruia a fost consilier județean până în 2012. Conform datelor de la Registrul Comerțului, Mârcoșanu Silviu este administratorul firmei Marina & Santis SRL, compania ce deține și operează hotelul de patru stele Bavaria Blu din Mamaia (vezi documentul MARINA & SANTIS SRL reg la zi bavaria blu hotel mamaia felix stroe).
Conform datelor de la Registrul Comerțului, Mârcoșanu Silviu mai este asociat cu off-shore-ul cipriot în Pantheon Turism SRL unde el deține 2% din acțiuni fiind și persoană împuternicită iar restul fiind în proprietatea Marreano Investment Limited al cărei reprezentant în România este tocmai Mârcoșanu Silviu. (vezi documentul aici PANTHEON TURISM SRL registrul comertului).
Celelalte afaceri deținute de Mârcoșanu Silviu sunt SRL-uri cu cifre de afaceri anuale nesemnificative de câteva mii de lei sau aflate în faliment, lichidare și în executare silită pentru neplata datoriilor către stat. Cea mai “răsărită” dintre acestea, Ligimar Services SRL, a reușit să vândă la sfârșitul lui 2014 prin achiziție direct un generator de curent alternativ de 106.000 lei către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.
Încercarea mea de a intra în contact cu Mârcoșanu Silviu nu a avut sorți de izbândă: toate telefoanele de la diferitele SRL-uri pe care le deține nu răspund persoane care să fi auzit de acesta iar la Hotelul Bavaria Blu o angajată mi-a promis că o să-i transmită că l-am căutat iar acesta o să mă caute la rândul său. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Legăturile dintre Felix Stroe și Dumitrache Ion sunt extrem de puternice, aceștia doi fiind parteneri de afaceri deținând firma 2X1 Holding Cap Midia Shipyard SA, un șantier naval în localitatea Năvodari unde sunt reparate și navele Forțelor Navale Române (vezi aici documentul 2 X 1 HOLDING SRL reg la zi).
Cei doi au fost de-a lungul timpului sau încă mai sunt asociați într-un număr de alte 17 companii: Alpanif Com SRL, Tel Electro SA, Tomis Farma Plus SRL, Kafor SA, Tomis General Import-Export SRL, European Transport SA, Sapro SRL, General Taxi SA, Lit Romania SRL, Port Dredging SA, E.T.T. Company SRL, Dacia Tour SA, Tekno Plus SRL, Cristal-Jupiter SA, General Services Turism & Trading SA și Adu&Mani Consulting SRL (vezi aici declarațiile de avere ale celor doi afaceriști și politicieni locali dumitrache ion declaratie de avereFelix Stroe declaratie de avere).
Mai mult decât atât, conform datelor de la Registrul Comerțului, off-shore-ul cipriot Marreano Investment Limited deține un pachet de acțiuni de 24,1% din firma Comtext SA Constanța (care are o serie de spații comerciale în Constanța și în stațiunea Mamaia) alături de o altă companie off-shore Worlwide Income Network Ltd înregistrată în Insulele Seychelle cu 23,79%, Kld Services SRL (deținută de Sorin Strutinsky) cu 8,03% dar și de persoanele fizice George Secărea cu 23,63%, și Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, și Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, fiecare deținând un pachet de 8,03% (vezi documentul aiciComtext SA registrul comertului).
Dumitrache Ion a fost, la rândul lui, unul dintre asociații Comtext SA Constanța iar printre administratorii firmei s-a numărat inclusiv Sorin Strutinsky anchetat alături de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu de către DNA în numeroase dosare de corupție.
George Secărea este tot un apropiat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu alături de care mai este asociat în alte două companii.
Indiferent de procedura de atribuire, tot firma apropiaților lui Stroe câștigă. Mazăre l-a făcut cetățean de onoare al Constanței
La momentul alegerii sale în fruntea PSD Constanța după ce Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu fuseseră destituiți după anchetele de corupție începute împotriva celor doi de DNA, Felix Stroe se delimita public de cei doi. “Nu suntem ţucălarii nimănui şi nu continuăm politica nimănui. Ne facem propria noastră politică. Personal, mă delimitez de orice a fost PSD înainte de 29 iunie 2015 (n.r. data la care a ajuns Felix Stroe la șefia PSD Constanța). Cei care au rămas în conducerea organizaţiei, să se delimiteze şi ei. Şi cine a fost prea aproape de Mazăre, dacă nu sunt în stare să se separe, treaba lor. Vor pleca singuri. Oricum vor dispărea mulţi”, declara în vara lui 2015 Felix Stroe.
Radu Mazăre i-a conferit lui Felix Stroe titlul de cetățean de onoare al orașului Constanța în anul 2010 pentru “meritele sale deosebite”. ”Domnul Stroe Felix s-a evidențiat prin implicarea sa în viața comunității locale, având trei mandate de consilier local, precum și în dezvoltarea și extinderea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare”, se arăta în referatul pentru acordarea titlului de cetățean de onoare aprobat de Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanței (vezi documentul aici Felix Stroe e facut cetatean de onoare de Radu Mazare).
Fiica lui Dumitrache Ion, partenerul de afaceri al lui Felix Stroe, este deputatul PSD, Cristina Ileana Dumitrache, la a cărei căsătorie desfășurată la hotelul Bavaria Blu i-a fost naș Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și vicepreședinte al PSD. Conform ultimei sale declarații de avere, pe lângă salariul de deputat Cristina Dumitrache mai încasează și pe cel de angajat al 2X1 Holding Cap Midia Shipyard SA, firma tatălui său și a lui Felix Stroe (vezi declarația de avere aici dumitrache cristina ileana declaratie avere 2013).
În trecut, ea a mai fost angajată chiar la o altă firmă a tatălui său, Eurosantis SRL (ale cărei cele mai mari contracte cu statul sunt cele cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța) , și care a deținut un pachet de acțiuni la Comtext SA Constanța, dar a fost și angajată a Consiliului Județean Constanța.
Atribuirile de contracte de către RAJA către Geomarco Construct SRL nu s-au oprit după momentul în care Felix Stroe s-a delimitat public de Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky, firma câștigând contracte și după declarațiile publice ale lui Felix Stroe împotriva tripletei toxice anchetată de DNA.
Indiferent că a fost vorba de proceduri de atribuire care să creeze aparența unei competiții cum este licitația deschisă sau proceduri mai opace cum ar fi cererea de ofertă, invariabil cele mai multe contracte atribuite de RAJA Constanța au merg către firma sau consorții din care a făcut parte SRL-ul deținut de off-shore-ul cipriot și angajatul de la hotelul partenerului de afaceri al șefului RAJA Constanța.
Doar câteva din contractele atribuite de RAJA Constanța către Geomarco Construct SRL au fost atribuite prin licitație deschisă, cea mai mare parte a acestora fiind încredințate prin cerere de ofertă chiar dacă au fost contracte cu valori foarte mari.
De altfel, conform datelor de pe www.spend.ro, RAJA SA condusă de Felix Stroe este departe cel mai important furnizor de contracte pentru Geomarco Construct SRL.
Cel de-al doilea mare furnizor de contracte pentru Geomarco Construct SRL este Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) care a atribuit în octombrie 2015 prin licitație publică un contract de 16 milioane lei fără TVA pentru lucrări de întreținere a drumurilor naționale din județul Constanța. Recent CNADNR a anunțat că a lansat o licitație pentru modernizarea unei porțiuni de 40 de kilometri a Autostrăzii Soarelui în valoare de 46,5 milioane lei.
Felix Stroe: “Toate atribuirile au fost corecte”. ANAP:” RAJA atribuie contracte cu repetiție doar anumitor firme”
Președintele PSD și directorul general al RAJA Constanța, Felix Stroe, a refuzat să răspundă întrebărilor legate de succesul constant al firmei Geomarco Construct SRL la contractele atribuite de RAJA Constanța , dacă are vreo legătură cu această firmă inclusiv dacă deține sau nu acțiuni la compania off-shore care deșine 95% din această companie, cum comentează faptul că administratorul hotelului Bavaria Blu a partenerului său de afaceri deține acțiuni la compania căreia el îi încredințeză în mod constant contracte etc
SC RAJA SA Constanța a dat dovadă de o transparență totală în activitățile de achiziții publice desfășurate. Anunțurile de participare la licitații au fost transmise și publicate de către Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice – SEAP. Pentru procedurile de achiziții pe fonduri europene, deschiderea ofertelor s-a făcut la Casa de Cultură a Sindicatelor din Municipiul Constanța, iar la ședințele de deschidere, care au fost publice, au fost invitați să participe și reprezentanții mass-mediei.Toate comisiile de evaluare au avut la dispoziție spații destinate exclusiv activităților de analiză și evaluare a ofertelor, unde au fost luate toate măsurile de securitate și integritate a documentelor. Depunerea ofertelor și predarea acestora către comisiile de licitații s-au făcut, în ședința de deschidere a ofertelor, în prezența unui notar, care a autentificat integritatea pachetelor de documente. Toate documentele elaborate de comisiile de achiziție publică au fost analizate și verificate de către UCVAP (n.r. Unitatea de Control și Verificare a Achizițiilor Publice) – structură specializată din cadrul Ministerului Finanțelor”, se arată în singurul răspuns pe care RAJA Constanța mi l-a oferit.
De o altă opinie este Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) Constanța care constată într-un document intern o serie de nereguli. “Din studiul informațiilor publice, respective anunțurile de participare publicate în SEAP sau JOUE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene) de către RAJA Constanța, documentațiile de atribuire, fișele de date întocmite distinct pentru fiecare procedură de achiziție publicate de asemenea în SEAP, dar și anunțurile de atribuire publicate la finalizarea procedurilor, rezultă, că la această autoritate contractantă, poate fi observat următorul comportament în ceea ce privește inițierea și desfășurarea achizițiilor publice: atribuie contracte de achiziții publice, de furnizare servicii sau lucrări, cu repetiție, unor aceeași operatori, sau asocierilor participante la proceduri din care și aceștia fac parte”, se arată în documentul intern al ANAP.
De altfel, chiar pentru a demonstra această neregulă, ANAP exemplifică chiar cu contractele acordate de RAJA Constanța către Geoconstruct Company SRL.
ANAP a sesizat și o serie de alte nereguli la RAJA Constanța pe care le voi detalia în partea a doua a acestei anchete în care vor fi dezvăluite numele altor firme care au câștigat contracte de zeci de milioane de lei de la compania condusă de șeful PSD Constanța.
Câți bani a împărțit Felix Stroe în comparație cu Mazăre și Nicușor Constantinescu
Dar cât de puternic este Felix Stroe, șeful PSD Constanța, cel care conduce RAJA?
Conform site-ul www.spend.ro, RAJA Constanța a atribuit în perioada 2007-2016 contracte de achiziții publice de 1,5 miliarde de lei din care numai puțin de 886 milioane lei au fost pe fonduri europene (spre comparație, conform aceleiași surse, Primăria Municipiului Constanța, condusă de Radu Mazăre, a atribuit, în aceeași perioadă, contracte în valoare de 682 milioane lei – diferența până la 735 milioane lei fiind contracte atribuite din iunie 2015 de Decebal Făgădău, actualul primar interimar, un interpus de-al lui Radu Mazăre) în timp ce Consiliul Județean, condus de Nicușor Constantinescu, a atribuit contracte în valoare de 1,1 miliarde lei.
Valoarea totală a contractelor atribuite de RAJA condusa de actualul șef al PSD Constanța, care nu este subiectul vreunei investigații demarate de DNA spre deosebire de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky, este mai mare față de valoarea separată a contractelor atribuite de cei doi pe perioada în care au condus cele două instituții de la conducerea cărora au fost înlăturați după ce au fost reținuți și anchetați de DNA în dosare de corupție.
RAJA a construit și operează rețele publice de apă potabilă nu numai în municipiul Constanța dar și din câteva localități importante din județul Constanța și din unele județe limitrofe dar și din câteva zone în expansiune din jurul Bucureștiului ba chiar și dintr-o regiune din Republica Moldova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu