joi, 31 martie 2016

Dosarul secret al lui Băsescu, apărut după 7 ani. Autorităţile au îngropat acuzaţiile invocând imunitatea preşedintelui


Dupa sapte ani, un document ultrasecret iese la lumina. Traian Basescu a fost cercetat in 2004 pentru spalare de bani in urma tranzactiilor imobiliare cu bunul sau amic Costel Casuneanu.
Dosarul a fost inchis la cinci zile dupa ce Basescu a fost ales presedinte, nu pentru ca faptele nu se probau, ci cu argumentul explicit ca seful statului beneficiaza de imunitate. Invocarea imunitatii nu este insa in sarcina Oficiului pentru combarea spalarii banilor, ci a instantelor doar, la care cauza nu a ajuns niciodata.
Tranzactia
In iunie 2002, publicam in Jurnalul National ancheta cu titlul 'Averea lui Traian nu se regaseste in castigurile lui legale', rezultatul a cateva luni de documentare. Radiografia tuturor afacerilor familiei Basescu, rapoarte de la Registrul Comertului, declaratii de venit ale lui Traian Basescu, interviu cu liderul PD de la acea data in legatura cu banii de dinainte de Revolutie...
Era spulberat atunci mitul fabricii de inghetata, cu care Traian Basescu isi justifica bunastarea, dar care nu fusese niciodata pe profit. Traian Basescu recunostea ca a facut contrabanda cat a fost pe mare. Insa cea mai importanta dezvaluire o constituiau contractele incheiate de Traian Basescu in vara anului 2000 pentru doua achizitii.
Proaspatul primar al Capitalei cumpara de la 'regele asfaltului', Costel Casuneanu, o limuzina Mercedes Benz S500, abia inmatriculata in Romania, cu doar 390 de milioane de lei, la cursul de atunci insemnand circa 13.000 de dolari. Chestionat de Jurnalul National, Basescu raspundea:
“E un pret. Nu a fost degeaba'. El recunostea totodata ca omul de afaceri ii este “bun amic' si ca acesta a beneficiat de licente de transport pentru cele peste 100 de tituri pe care le detinea pe cand Basescu era ministru. Licentele erau limitate ca numar, pila la ministru, ca atare, deloc de neglijat.
A doua tranzactie iese din categoria mizilic. La 9 august 2000, Traian Basescu si Costel Casuneanu au cumparat, de la acelasi proprietar, cate un teren de 3700 mp, in Aleea Privighetorilor, langa Gradina Zoologica, inca de atunci una dintre cele mai scumpe zone ale Bucurestiului. Pretul pietei era de pana la 200 euro mp. Traian Basescu plateste insa doar 13 dolari mp.
Mai exact, potrivit contractului, 1.483.244.000 lei, echivalentul a 50.000 de dolari, pe care vanzatorul ii primeste “in intregime la data autentificarii contractului', dupa cum se arata in actul de vanzare-cumparare. In paralel, in aceeasi zi, Casuneanu plateste aceluiasi proprietar, pentru aceeasi suprafata, cinci miliarde de lei vechi.
Doi ani mai tarziu, la 14 octombrie 2002, Traian Basescu vinde acest teren de cinci ori mai scump decat l-a cumparat, chiar daca pretul zonei nu crescuse de tot atatea ori. Cumparatoarea care ii da 12 miliarde de lei vechi, echivalentul a 361.540 USD, este o anume Gabriela Blaj, din Oituz, localitatea de bastina a lui Casuneanu.
Informatii “pe surse' aratau ca doamna Blaj este cumnata domnului Casuneanu. Traian Basescu a sustinut insa ca nu stie cine e.
"Terenul a fost cumparat de o doamna, Gabriela Blaj, habar nu am cine este. Eu am rezolvat problema prin notar", declara el pentru Adevarul. Banii obtinuti astfel sunt folositi de Traian Basescu pentru a justifica cumpararea vilei din Otopeni (Bucuresti Ploiesti 137 B), contra a 280 000 de dolari.
La 21 octombrie, Traian Basescu cumpara vila, iar alte trei saptamani mai tarziu o doneaza fiicei sale Ioana, pentru ca in februarie 2003, in calitate de primar, sa isi aloce singur casa din Mihaileanu.
Scaparea porumbelului
Dupa cinci ani de la tranzactie insa…surpriza! Confruntat de Victor Ciutacu intr-o dezbatere la TVR, la 8 mai 2007, Basescu se tradeaza: Casuneanu e cel care i-a dat pe teren de cinci ori mai scump decat la cumparare.
“Eu nu am cumparat nici un teren de la Casuneanu. Eu i-am vandut, si i-am vandut sub pretul pietei, exact ca sa nu aveti de ce sa aveti o problema de constiinta", ii declara presedintele lui Ciutacu.
Dosarul “secret de stat'
In urma dezvaluirilor din Jurnalul National, chiar inainte ca Traian Basescu sa scape porumbelul, tranzactiile Basescu-Casuneanu au constituit obiectul unei cercetari pentru spalare de bani. Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a deschis la 17.09.2004 dosarul cu numarul S/IV/1014.
Numai ca dupa alegerile din luna decembrie a aceluiasi an, cu Traian Basescu ales presedinte, dosarul a fost trecut la top secret si nimeni niciodata nu a confirmat ca el a existat. In mai 2007, Jurnalul National a cerut ONPCSB clarificari in legatura cu acest dosar, in baza Legii /2001 privind accesul la informatiile de interes public.
Raspunsul a fost uluitor: e secret de stat.
"Avand in vedere diferitele nivele de clasificare sub care se efectueaza activitatea de analiza in Oficiu, in conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protectia informtiilor clasificate, nu putem sa dam curs solicitarii dumneavoastra prin invocarea prevederilor Legii nr. 544/2001". Ce-i drept, Oficiul nu nega ca dosarul a existat!
Iata dosarul!
Dupa sapte ani de la deschiderea lui - si inchiderea lui totodata – Dosarul nr S/IV/1014 a iesit la lumina. L-am prezentat opiniei publice sambata seara, in cadrul emisiunii “Exces de putere' pe care o realizez la Antena 3.
Cu adevarat lumina se face insa in privinta motivelor pentru care a fost inchis dosarul. Nu pentru ca tranzactiile nu ar fi reale. Ci pentru ca Traian Basescu, ajuns presedinte, beneficiaza de imunitate. La 17 decembrie 2004, la cinci zile dupa ce fusese ales, dar inca neinvestit in functie, dosarul se claseaza cu urmatoarea concluzie:
“In urma alegerilor prezidentiale desfasurate in data de 12.12.2004, Traian Basescu a castigat votul majoritar si, in conformitate cu preverile art 82(1) din Constitutia Romaniei, rezultatul alegerilor pentru functia de presedinte al Romaniei, a fost validat de Curtea Constitutionala. Fata de cele prezentate, in baza art 84 alin.2 din Constitutia Romaniei, Presedintele Romaniei se bucura de imunitate, propunem clasarea lucrarii S/IV/1014 referitoare la Basescu Traian'.
Iar plenul Oficiului a votat clasarea, in unanimitate. In jumatatea de pagina a rezolutiei, mai exista un paragraf, cu trimitere la fondul cercetarii.
Astfel, ONPCSB decide ca, intrucat Gabriela Blaj a virat banii in contul lui Basescu, iar acesta in contul fiicei sale Ioana, “nu a incercat ascunderea banilor, din moment ce acestia au existat in conturi in toata aceasta perioada' (Sic!).
O explicatie socanta, avand in vedere ca o operatiune de spalare de bani tocmai asta presupune: incheierea unor tranzactii prin care bani negri sa poata fi adusi in conturi, la vedere, si transformati in bani albi.
Ce mai risca Basescu
Invitat la “Exces de putere', presedintele PSD Victor Ponta, fost procuror, a aratat ca inchiderea dosarului este incorecta, intrucat imunitatea dobandita de Traian Basescu nu putea constitui un argument. Oficiul trebuia sa solutioneze cauza si sa inainteze Parchetului propunerea de incepere sau neincepere a urmaririi penale.
In cazul in care Parchetul ar fi decis sa instrumenteze cauza, ea s-ar fi suspendat pana cand Traian Basescu nu va mai beneficia de imunitate. Infractiunea de spalare de bani se prescrie in zece ani. In cazul de fata, la 14 octombrie 2012.
Presedintele PSD a anuntat ca va studia documentele prezentate si, daca acuzatia este intemeiata, va depune o plangere penala impotriva lui Traian Basescu. Astfel, acesta ar putea fi cercetat dupa incheierea mandatului. Pedeapsa prevazuta pentru spalare de bani este pana la 12 ani de inchisoare

DRAGULIN-Nepotu' si cainii / Actualul director al SPGCS Călăraşi, acuzat de evaziune fiscală

Actualul director al Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călăraşi, Drăgulin Dănuţ Alexandru este acuzat de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală la S.C. DAF CONSULTING S.R.L. CĂLĂRAŞI.
Alături de acesta este acuzat de aceleaşi fapte şi administratorul S.C. DAF CONSULTING S.R.L. CĂLĂRAŞI.
Dosarul penal este judecat de magistraţii Secţiei penale a Tribunalului Călăraşi, iar la următorul termen de judecată din data de 12.04.2016, potrivit portalului instanţelor de judecată,  Drăgulin Dănuţ Alexandru este citat cu mandat de aducere.
Drăgulin Dănuţ Alexandru este nepotul actualului primar al municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin.
Potrivit unor surse, la rândul său, pe numele primarului municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, în acest an, s-a formulat o plângere penală care se află în lucru la organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în care este acuzat alături de reprezentanţii Serviciului Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ Călăraşi că refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească şi o hotărâre de cohttp://mediacalarasi.ronsiliu local privind repartizarea unor locuinţe sociale.

Fleosc la PANDELICA / Legăturile primejdioase ale familiei Pandele


Fiul lui Florentin Pandele, primarul din orașul Voluntari și soțul candidatei PSD la Primăria Capitalei, face afaceri cu personaje suspectate a fi implicate într-o rețea de evaziune fiscală. România liberă are dovezi că unul din partenerii lui Bogdan Pandele este reprezentantul unui cetățean chinez declarat ”indezirabil”, care a fost expulzat din România și are interdicție de a păși pe sol românesc timp de zece ani, din ”considerente de securitate națională”.
Firma Activ Imobiliare SRL îi are co-asociați, din 2008, pe Bogdan Pandele, cel de-al doilea fiu al celebrului primar al Voluntariului, și pe Mariana Grigore. Aceasta din urmă împarte același domiciliu din București cu doi sirieni, tată și fiu, Jouma și Kheir Hanifi. Numele lui Kheir Hanifi apare într-un document intern atribuit fostei Gărzi Financiare, al cărui conținut a fost dezvăluit în martie de România liberă. În respectivul act este menționată relația dintre Kheir Hanifi și comisarul șef al Gărzii Financiare Ilfov Robert Rusu, cei doi fiind, conform documentului, coordonatorii unei rețele mafiote care, cu ajutorul unor comisari corupți, a perceput ”taxe de protecție” comercianților străini care vând la negru în diverse centre angro de la periferia Capitalei. “Pentru a evita plata TVA și a impozitului pe profitul rezultat din veniturile aferente chiriilor pentru spațiile din complexul Smart Expo, Hanifi M Kheir schimbă firma care închiriază spațiile cu altă firmă nou înființată, la interval de 2 luni, schimbând și contractele de închiriere pe noile firme. O parte din aceste societăți au fost înființate de dl. Hanifi M Kheir pe numele fraților săi (Hanifi Jouma, Hanifi Zakaria, Hanifi Abdulrahman)”, se arată în documentul intern al fostei Gărzi Financiare.
Legăturile fiului primarului Florentin Pandele cu familia de sirieni sunt atât directe, cât și indirecte. Pe de o parte, în Activ Imobiliare, compania co-deținută de Bogdan Pandele, au intrat în 2014 Ionela Carmen Gherghi, președinta Consiliului Județean al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Ilfov, și Syma Comercial Park, a aceluași Jouma Hanifi. Iar Mariana Grigore nu doar că locuiește la aceeași adresă cu sirienii amintiți, ci s-a și și asociat cu Jouma Hanifi în firmele DG Star Consult și B&C International Securiti SRL.
Conexiunile continuă prin Smart Expo Construct, unde cei doi sirieni au avut-o parteneră, din nou, și pe Mariana Grigore. Mai mult, fosta administratoare a firmei, Mihaela Elena Hagiu, apare ulterior ca administratoare a societăți deținute de Bogdan Pandele. În plus, o a doua persoană care s-a succedat pe postul de administrator al Activ Imobiliare SRL, Lidia Sandu, administrase anterior firma Feiyue Yamaya Impex SRL, a controversatului sirian Kheir Hanafi.
Chinezul indezirabil
Partenera de business a lui Pandele Jr., Mariana Grigore, apare ca asociată și în MK Rom Factor SRL, alături de Kheir Hanifi și de cetățeanul chinezo-australian Zheng Siyong. Ultimul menționat reprezintă un caz special, fiind considerat alături de alți trei conaționali un risc la adresa securității naționale a României. Astfel, conform unui comunicat al Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) din 20 decembrie 2012, se menționează că Zheng Siyong împreună cu Li Ning, Zheng You şi Zheng Shuliang au derulat operațiuni financiare ilegale prin intermediul a peste o mie de firme paravan. Acuzele aduse acestora de serviciul de informații al Ministerului de Interne și confirmate de instanța judecătorească sunt de o gravitate extremă. 
”Potrivit informaţiilor obţinute în acest caz de DGIPI, cetăţenii chinezi au constituit un grup organizat, cu preocupări circumscrise criminalităţii organizate, prezenţa acestora pe teritoriul ţării facilitând demersurile pe linia generării unor circuite financiare ilegale autosustenabile, cu impact direct în planul vulnerabilizării climatului de ordine publică şi a mediului de securitate intern. Mecanismul financiar ilegal creat de cei patru cetăţeni chinezi, alcătuit din peste o mie de firme, a avut drept scop principal prejudicierea bugetului statului român, prin operaţiuni de export cu mărfuri achiţizionate “la negru”, înregistrate prin mai multe societăţi comerciale, în scopul recuperării taxei pe valoare adăugată, spălare de bani, operaţiuni de import cu eludarea taxelor vamale, externalizare ilegală de fonduri, activităţi ce au fost derulate prin implicarea unor terţi. Coordonarea activităţilor ilegale la nivelul Municipiului Bucureşti şi a altor judeţe era realizată de către membrii grupării cât şi de persoane interpuse, fiecare având un rol bine determinat şi utilizând o gamă extrem de diversificată de metode, pentru îndeplinirea scopurilor propuse, acţiuni care au avut ca efect imediat slăbirea încrederii şi siguranţei civice, prin folosirea unor acte de corupţie, violenţă, şantaj, reuşind să prejudicieze bugetul consolidat al statului. Totodată, modalităţile folosite constau în importul de mărfuri produse în China, folosindu-se cu precădere serviciile anumitor comisionari vamali şi cointeresarea materială a organelor de control, cu scopul favorizării operaţiunilor de contrabandă, eludarea taxelor vamale şi a prevederilor legale cu privire la drepturile de autor. Ulterior, sumele obţinute erau reinvestite, prin alte firme cu acţionariat chinez, pentru achiziţionarea unor mărfuri de pe piaţa românească. Mai mult, cei patru au fost implicaţi în activităţi de culegere de informaţii pe teritoriul României, în domeniul economic, context ce a favorizat constituirea şi consolidarea grupului infracţional”, se arată într-un comunicat al DIPI din 2012.
Neîntrerupt în afaceri
Zheng Siyong și-a continuat pe mai departe afacerile, în ciuda deciziei de expulzare din România. De pildă, în cadrul MK Rom Factor SRL, interesele sale au fost reprezentate în 2014 de Jouma Hanifi, în baza unui contract de mandat autentificat de notarul Svetlana Criucova din Republica Moldova. Acesta este un indiciu că Zheng Siyong s-a dus în țara vecină, unde are alte numeroase interese de afaceri, pentru că nu mai putea acționa în România. Dar, fix în aceeași perioadă în care Jouma Hanifi reprezenta interesele chinezului expulzat din motive de siguranță națională, sirianul era partener de afaceri și cu Bogdan Pandele, în Activ Imobiliare SRL.Zheng Siyong l-a avut în 2007 asociat în MK Rom Factor SRL pe cel mai bogat chinez din România, Liu Ling Ying, reprezentat prin mandatar, respectiv prin deținătorul complexului Comercial Dragonl Roșu, în tandem cu Nicolae Dumitru, preşedintele departamentului pentru "Relaţia cu mediul de afaceri" al UNPR.
România liberă a solicitat primarului Florentin Pandele un punct de vedere privind asocierile fiului său. ”Eu sunt absolvent al unor instituții militare, mă consider a fi un cunoscător al problemelor de securitate națională! Ca ofițer și apoi ca comandant de navă mi-am servit poporul și țara cu foarte mult devotament. Același lucru îl voi face atât eu cât și familia mea!!! Sunt și am fost un susținător înfocat al Pactului Nord Atlantic și al Uniunii Europene!”, ne-a declarat primarul din Voluntari.
Oameni de afaceri tineri și de invidiat
Activ Imobiliare SRL nu e unicul business al familiei Pandele. Deși tatăl e doar un slujbaș al statului român, ales de cetățeni, copiii săi au prosperat enorm, fiind activi în special în domeniul imobilar. Prin firma Omnix Club SRL, prima nevastă a primarului Florentin Pandele împreună cu fiii ei Bogdan și Ionuț Andrei Pandele au construit în Voluntari două blocuri de șase etaje, cu câte trei scări și un total de 200 de apartamente, un supermarket, un ballroom, un centru fitness și Spa.
Prin Avangarde Green Construct SRL (fostă Avantgard Dance Club), Bogdan Pandele împreună cu un asociat au ridicat 4 complexuri ce totalizează 75 de vile, tot în Voluntari. Reprezentant al firmei a fost o perioadă Arevik Rășică, fostă angajată a unei companii de utilități din subordinea Primăriei Voluntari. Împreună cu soțui ei, Mihai Daniel Rășică, fost șef de cabinet al primarului Florentin Pandele și fost prefect de Ilfov, aceasta a fost nașă a cuplului Florentin Pandele-Gabi Firea.
Cei doi frați Pandele, Andrei Ionuț și Bogdan, prin Alexcomtex SRL, cu domeniul principal de activitate acvacultura în ape dulci, și-au deschis în 2009 trei puncte de lucru în comuna Dascălu, la ”Iazul Petrachioaia”, și în comuna Petrachioaia la ”Iazul Șurlari I” și ”Iazul Șurlari II”. Într-o postare pe facebook, preluată de tabloide, Florentin Pandele a pomenit cu nostalgie momentul revederii cu iazul prunciei: ”Aici am învăţat să înot…”
Andrei Ionuț Pandele controlează și Constantin&Co Bijuterii SRL, firmă care în 2010-2011 a operat un magazin în zona ultracentrală a Capitalei, pe Calea Victoriei la nr. 101. Ulterior și-a deschis un punct de lucru ”casă de amanet” în Voluntari.
Bogdan Pandele deține împreună cu un asociat și spălătoria auto Panoramic Wash SRL din centrul Voluntariului, localizată în lateralul Primăriei, pe aceeași stradă.
În fine, cei doi frați au garantat credite bancar de peste jumătate de milion de euro cu veniturile obținute din contracte de închiriere a unor spații din blocul de birouri de la adresa ”Bd. Voluntari nr. 57” către diverse societăți. Familia Pandele acționează și ca filantropi. Andrei Ionuț Pandele, Bogdan Pandele și mama lor Adela Constantin au pus și bazele Fundației Teatrul Dava. Organizația apare ca asociat unic în cadrul SC Teatrul Fabrica de Vise SRL, firmă care a lansat și o piesă de teatru, intitulată ”Unicornul si Motanul de Alee".

INCENDIAR / Ne-au distrus HOTII, Fratilor / Bilanţ DNA: Aproape jumătate din primăriile marilor oraşe au primari cu dosare penale


Mulţi dintre primarii municipiilor, reşedinţă de judeţ sau din Bucureşti, aleşi în iunie 2012, au probleme penale: sunt condamnaţi, se află în arest sau sub control judiciar, sunt trimişi în judecată, urmăriţi penal sau declaraţi incompatibili.
„Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat 
preventiv”, prin ordin al prefectului, prevede Legea administraţiei publice locale. În cazul în care primarul este suspendat, atribuţiile îi sunt preluate de unul dintre viceprimari, desemnaţi prin vot secret al consilierilor locali.
În prezent, ca urmare a anchetelor DNA, aproape jumătate din oraşele mari, din România, nu mai au primari în funcţie. Potrivit unei sinteze Mediafax, 21 de primării, din cele 48 de instituţii locale mari – reşedinţe de judeţ şi sectoare (41 judeţe şi 7 primării ale Bucureştiului) sunt eliberate de primari suspendaţi pentru fapte de corupţie.
Oraşe mari cu primari suspendaţi în urma problemelor penale:
Iaşi: Gheorghe Nichita (PSD) – suspendat pe 22 mai 2015, este implicat în două dosare şi se află în arest preventiv. Este trimis în judecată pentru abuz în serviciu;
Piteşti: Tudor Pendiuc (PSD) – Ianuarie 2015, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Se află sub control judiciar, a fost în arest preventiv şi la domiciliu;
Râmnicu Vâlcea: Emilian Frâncu (PNL) – 2 iunie 2014, a fost prins în flagrant, după ce a cerut şi a primit mită, în aprilie 2013. A fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare;
Târgovişte: Gabriel Boriga (PDL) – pe 22 mai 2014, şi-a pierdut mandatul, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu;
Buzău: Constantin Boşcodeală (PSD) – pe 3 martie 2016 şi-a pierdut mandatul. Este condamnat la 5 ani închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu;
Constanţa: Radu Mazăre (PSD) 22 mai 2015 – demisonar, acuzat de mită de 9 milioane de euro, a fost în arest preventiv şi este trimis în judecată de DNA;
Piatra Neamţ: Gheorghe Ştefan (PDL) – pe 26 martie 2015 a fost pus sub control judiciar în dosarul Microsoft după ce a fost în arest preventiv. A fost judecat şi a primit 3 ani de închisoare, dar decizia nu este definitivă. Mai este trimis în judecată şi în dosarul Poşta Română;
Ploieşti: Iulian Bădescu (PSD), 10 martie 2015 – pus sub control judiciar pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost în arest preventiv şi a fost trimis în judecată de DNA;
Miercurea Ciuc: Raduly Robert-Kalman (UDMR) 17 iunie 2015 – trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu;
Slobozia: Alexandru Stoica (PSD) 2 iunie 2015 – a fost trimis în judecată pentru fals intelectual şi instigare la fals intelectual;
Slatina: Minel Prina (USL) 14 martie 2015, arestat la domiciliu pentru trafic de influenţă în dosarul de corupţie al ministrului Darius Vâlcov (fost primar al oraşului).
Tulcea: Constantin Hogea (PDL) – suspendat pe 24 august 2015. A fost arestat preventiv în luna mai pentru mită şi a fost trimis în judecată de DNA în stare de arest la domiciliu;
Târgu Mureş: Dorin Florea (PDL) 26 martie 2015 – urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu;
Baia Mare: Cătălin Cherecheş (UNPR) – 2 octombrie 2015 urmărit penal pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu;
Reşiţa: Mihai Stepănescu (PSD) – pe 20 noiembrie 2015 a fost arestat preventiv, fiind acuzat de DNA de luare de mită;
Braşov: George Scripcaru (PDL) – pe 29 iunie 2015 a fost reţinut de DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită, fiind plasat apoi sub control judiciar;
Bucureşti: Sorin Oprescu (independent susţinut de USL) 15 septembrie 2015 – este acuzat de DNA de luare de mită şi trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz şi constituire de grup infracţional;
Sectorul 1: Andrei Chiliman (PNL), 20 iunie 2015 – plasat sub control judiciar şi trimis în judecată pentru abuz în serviciu;
Sectorul 2: Neculai Onţanu (UNPR) 25 martie 2015 – arestat pentru 30 de zile pentru luare de mită;
Sectorul 4: Cristian Popescu Piedone (PC) – în noiembrie 2015 şi-a dat demisia după protestele de stradă, în urma incendiului din Colectiv. A petrecut 4 zile în arest preventiv, fiind totodată pus sub urmărire penală de DNA pentru abuz în serviciu;
Sectorul 5: Marian Vanghelie (PSD) – a fost trimis în judecată de DNA pentru 25 de infracţiuni, a fost arestat preventiv şi plasat în arest la domiciliu;
Sursa – rtv.net

EXPLOZIV / Au innebunit SALCAMII / Păcatele şi obsesiile baronesei PSD Olguţa Vasilescu. Fosta protejată a lui Vadim avea vedenii cu maşini SRI pitite sub ferestrele Primăriei Craiova



http://adevarul.ro
Primarul oraşului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), a fost reţinut miercuri, 20 martie, de procurorii DNA, pentru 24 de ore. Edilul este acuzat de patru infracţiuni de luare de mită, de trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de spălare de bani.



Lia Olguţa Vasilescu a fost aleasă, în iunie 2012, primar al Craiovei din partea USL, ea fiind membru al PSD. În martie 2013 a candidat singură pentru funcţia de preşedinte al PSD Craiova şi a fost aleasă după ce în favorarea ei s-au pronunţat public mai mulţi lideri ai partidului, precum Victor Ponta şi Valeriu Zgonea.   Lia Olguţa Vasilescu a câştigat primăria Craiova în faţa lui Antonie Solomon, fostul primar, condamnat la închisoare pentru luare de mită. Imediat după ce a câştigat fotolilul de edil, Lia Olguţa Vasilescu a intrat în conflict cu Adrian Mititelu. Olguţa a vrut să preia echipa de fotbal la primărie, însă Mititelu a refuzat categoric această propunere. La scurt timp, Olguţa l-a evacuat pe Mititelu şi echipa de pe stadionul municipal. Poliţiştii comunitari i-au scos în stradă lucrurile lui Mititelu din birourile de la stadion.   Lia Olguţa Vasilescu s-a făcut remarcată şi în cadrul unor emisiuni de televiziune, când ataca guvernarea PDL sau PSD. Actualul edil al Craiovei şi-a făcut şcoala politică în Partidul România Mare, fiind una dintre protejatele răposatului Vadim Tudor. Lia Olguţa Vasilescua  fost aleasă deputat de două ori pe listele PRM, însă în anul 2008 l-a trădat pe Vadim Tudor şi a intrat în PSD.



James Bond la geamul primăriei Lia Olguţa Vasilescu susţinea sus şi tare, în urmă cu trei ani, că lângă primăria pe care o conduce a fost găsită o maşină a SRI dotată cu tehnică de filaj.  „E prea frumos să ţin pentru mine... Astăzi RAT Craiova şi Poliţia Locală au ridicat o maşină parcată ilegal, în faţa primăriei, sub fereastra mea. Şi... Era tixită (ticsită - n.r.) de tehnică de ascultare... Măi, băieţi, măi... Nu v-am spus că am cameră de luat vederi în birou? Vă dau eu caseta... Aşa cevaaaaaa?“, a scris pe pagina personală de Facebook.   În replică, reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii susţin că maşina ridicată din faţa Primăriei Craiova, în care s-ar fi găsit tehnică de filaj, aparţine primarului din comuna doljeană Castranova. „Maşina despre care vorbeşte doamna primar nu aparţine SRI. E regretabil că se încearcă atragerea SRI în acest subiect. Maşina ridicată, o Skoda Octavia, aparţine primarului din Castranova, judeţul Dolj, Dumitru Măceşanu“, a declarat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.



Acuzată de plagiat Lia Olguţa Vasilescu a trecut printr-un alt scandal în anul 2014. Edilul Craiovei a fost acuzat de plagiat, însă a declarat că teza de doctorat este 100% autentică. „Am primit referatul de „plagiat“, semnat de o persoana, nu de două cum prevăd normele şi de un comic total. Se insistă pe faptul că am plagiat un întreg capitol de pe internet, deşi am demonstrat în faţa presei că sursa de pe internet nu e autor necunoscut, ci sunt chiar eu şi pe paragrafe „preluate“ din Pareto. Lucrarea fiind, evident, despre Pareto. Ca şi cum, dacă scrii un comentariu la „Doina“, nu ai voie să citezi versuri, că îl plagiezi pe Eminescu. În plus, dincolo de multe alte gafe, se spune, de exemplu, că nu l-am menţionat în bibliografie pe Pio Rajna, în condiţiile în care l-am amintit în lucrare doar ca fiind unul dintre cei care frecventau aceleaşi cercuri sociale ca Pareto, dar nu am preluat nimic din el. Nici nu aveam ce, că persoana nu era sociolog, ci doar vedetă a vremii. Concluzia: fie nu a citit lucrarea, fie e ingramadită rau. De cercurile politice ale vremurilor noastre. Daca eu vă spun ca va fi festival... Mai studiaţi copii, poate mai invăţaţi şi voi câte ceva”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.     Lia Olguţa Vasilescu a promis adăposturi pentru 5.000 de câini comunitari, 20.000 de noi locuri de muncă în Craiova, 4.000 de locuinţe în patru ani, dar şi apă, canalizare şi asfalt în toate zonele din oraş şi renaşterea fotbalului românesc.   De ce este acuzată Actualul primar al Craiovei a fost reţinut de procurorii DNA pentru patru infracţiuni de luare de mită, de trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de spălare de bani.   Procurorii DNA au mai dispus în cazul lui Radu Preda, city managerul oraşului, dar şi împotriva lui Daniela Elena Popescu, reprezentant al unei asociaţii non profit punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.



Procuorii DNA au stabilit că în anul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu , personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic.  „Donaţiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condiţiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“, se arată în comunicatul DNA. Lia Olguţa Vasilescu a fost denunţată la DNA de un om de afaceri din Craiova, care este rudă cu unul dintre contracandidaţii edilului. Procurorii DNA au mai stabilit că în anul 2014, Lia Olguţa Vasilescu a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu

Inculpata Vasilescu Lia Olguţa, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova.    Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor. De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016“ se mai arată în comunicatul DNA.   Viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu, a declarat că nu ştia că Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută de DNA. „Eu sunt în control în Bariera Vâlcii la lucrări. Dumneavoastră sunteţi prima persoană care mi-a spus acest lucru. Nu ştiam că a fost reţinută“, a spus Daşoveanu.   

HORROR / A cazut un floc pe stelele GENERALULUI / Motivarea Curții de Apel București prin care a dispus arestarea lui Onțanu

Când procurorii DNA au cerut de la primărie înscrisuri pentru soluționarea cauzei, Neculai Onțanu a încercat să ascundă mijloace de probă, se arată în motivarea Curții de Apel București.
Solicitarea a fost transmisă pe 23 martie, procurorii cerând înscrisuri privind autorizații de construcție emise de inculpata Radu Loredana Claudia și documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate.
"După ce a luat la cunoștință de conținutul solicitării, inculpatul Onțanu Neculai a emis în aceeași zi o adresă (nr. 20868 din 23.03.2016) către Compartimentul arhivă, prin care le punea în vedere să nu elibereze niciun document fără respectarea procedurii care presupunea aprobarea sa personală, sub sancțiunea tragerii la răspundere. Totodată, din declarația inculpatului Șutru Toma rezultă că inculpatul a transmis în mod direct angajaților de la Arhivă și Administrație publică să nu comunice documentele solicitate fără acordul său expres, amenințându-i că în caz contrar vor fi destituiți", se arată în documentul citat de |Agerpres.
Solicitarea a fost luată în seamă numai după ce DNA a contactat cabinetul primarului și a insistat ca documentele să fie transmise, inculpatul fiind totodată citat în calitate de suspect.
În document se mai arată că declarația dată de Neculai Onțanu în fața instanței conține mai multe elemente contradictorii, respectiv natura relației cu martorul denunțător (Cristian Borcea — n.r.) sau modalitatea de lucru a Subcomiei de Fond Funciar.
Totodată, avocata Loredana Radu a dat o declarație în fața instanței, ea spunând că, după ce a achiziționat terenul în cauză, l-a vândut unchiului său, fostul vicepremier Gabriel Oprea, la dorința acestuia.
"La un an după achiziționarea acelui teren, i l-am vândut unchiului meu, Oprea Gabriel, la dorința acestuia. Precizez că și anterior acestei tranzacții i-am mai vândut alte 2 terenuri unchiului meu, acesta având încredere că eu, fiind avocat, am verificat legalitatea actelor (dobândire a acelor terenuri). Unchiul meu mi-a oferit 400.000 euro pe acel teren și recunosc că eu am vrut să-l vând unui alt potențial client cu o sumă, probabil, mai mare, dat fiind potențialul zonei și faptul că avea o poziționare, pe care eu o consider foarte frumoasă. Unchiul meu mi-a achitat integral banii și consider că și așa am ieșit în câștig. Mai vreau să precizez că autorizația de construcție am obținut-o după un an de la data depunerii certificatului de urbanism, ceea ce vine în contradicție cu afirmațiile menționate în cuprinsul referatului Parchetului. Mai mult, contravine și Legii nr. 50/1991, care stabilea un termen de 30 de eliberare a autorizației de la data depunerii cererii și a celorlalte avize. Unchiul meu, în baza proiectului pe care l-am pus la dispoziție, a edificat o structură de rezistență, iar, ulterior, a donat-o fiicei sale, Tudor Ana Maria. În prezent, terenul împreună cu structura ridicată pe el se găsește la vânzare", a spus Loredana Radu, conform textului motivării.
În document se reține însă că versiunea inculpatei este neverosimilă, în condițiile în care ea se contrazice cu privire la modul în care a aflat de vânzarea terenului din Barbu Văcărescu.
"În opinia acestei instanțe, modalitatea în care se presupune că au acționat inculpații, alături de conduita de ansamblu a acestora în timpul derulării activității infracționale arată înclinația acestora spre nesocotirea normelor de drept, conturând previzibilitatea unei conduite negative îndreptată împotriva bunei desfășurări a procesului penal. (...) Modalitatea conspirată de săvârșire a infracțiunilor, prin tranzacții disimulate și implicarea unui număr ridicat de intermediari care să îngreuneze aflarea adevărului demonstrează specializarea inculpaților și conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, chiar dacă nu se referă la o perioadă infracțională actuală, dar care a fost adusă la cunoștința organelor de urmărire penală abia în februarie 2016", se precizează în motivare.
Curtea de Apel București a admis, vinerea trecută, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită.
Totodată, avocata Loredana Radu a dat o declarație în fața instanței, ea spunând că, după ce a achiziționat terenul în cauză, l-a vândut unchiului său, fostul vicepremier Gabriel Oprea, la dorința acestuia.

SENZATIONAL / Toti banii din lucrari ''PARA-NDARAT'' la PARTID / Un caz evident de conflict de interese in curtea sefului CJ Alba, Ion Dumitrel. Contractele pe bani publici nu se dau decat cu carnet de partid

Un caz flagrant de conflict de interese   la consiliul judetean Alba ne-a fost sesizat de cititorii nostri. Este vorba despre numeroase lucrari executate  de firma unui consilier judetean PDL(PNL), derulate de consiliul judetean,  prin fonduri bugetare sau europene. O afacere de partid, patronata de presedinte CJ, Ion Dumitrel. Precizam ca Hategan este mana dreapta a sefului consiliului judetean, atat la CJ, cat si in cadrul partidului liberal.
Marius Hategan este secretar general al PNL  si secretar al comisiei de amenajare a teritoriului, investitii si turism din cadrul CJ Alba. El este actionar al firmei SC “Oma Grup Instal SRL” si administrator la SC Adimar Proiect Instal SRL”.
Firma SC Oma Grup Instal SRL a derulat intre 2011 si 2012 trei proiechttp://www.ancheteonline.rote cu fonduri europene pe masura 322, in comunele Ighiu, Sintimbru si Saliste din judetul Alba. Masura 322 prevede investitii pentru “renovarea si dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale”.
Potrivit SEAP, societea consilierului judetean, Marius Hategan, impreuna cu alte doua firma,  a castigat pe data de 19.09.2011, o lucrare de modernizare a infrastructurii rurale in comuna Ighiu, cu o valoare de 8.403.740,34 lei. Un alt proiect obtinut de SC Oma Grup Instal SRL, pe data de 31.05.2011,  este in comuna Sintimbru, tot pe masura 322 ( cu fonduri europene), in valoare de 8.279.978 lei. De asemenea, la Saliste, aceeasi firma a castigat, pe 02.04.2012, o lucrare de modernizare a comunei, in valoare  772,230 lei. Toate contractele au fost acordate, prin licitatie, de consiliului judetean Alba.
Societatea consilierul Hategan  a castigat si o serie de lucrari cu fonduri de la consiliul judetean Alba, in  o serie de comune, precum: Rosia Montana ( 31.05.2012), in valoare de 191.234 lei, Jidvei ( 25.09.2012) in valoare de 1.193.315 lei, Mihalt (20.08.2013), in valoare de 520.800 lei, Ocna Mures (12.11.2013), in valoare de 1.781.131 lei, in comuna Sona ( 16.10.2013), in valoare de 5.314.727 lei, in comuna Unguras(22.02.2013), in valoare de 6.375.199 lei.
De asemenea, firma lui Marius Hategan activeaza in cadrul unei asociatii de tip GAL ( Grup de Actiune Locala), sub denumirea Tara Secaselor,( judetele Alba si Sibiu),  care cuprinde numeroase primarii, ONG-uri si firme , scopul acesteia sa atraga fonduri europene pentru dezvoltarea acestei microregiuni.
In acest context, putem spune ca putem vorbi de un caz de conflict de interese. De ce? Marius hategan, detine o dubla calitate, care influenteaza evident obtinerea pentru sine  de bunuri patrimoniale, din fonduri publice (europene si bugetare): actionar la firma SC Oma Grup Instal SRL si consilier judetean. Precizam ca mai toate contractele castigate de societatea lui Hategan s-au derulat prin intermediul /sau cu bani de la consiliul judetean. De asemenea, foarte important este si faptul ca Marius Hategan este secretar al comisiei de amenajare a teritoriului, investitii si turism din cadrul CJ Alba.
Cu alte cuvinte, lucrarile obtinute de SC Oma Grup Instal SRL,  au fost castigate  in urma licitatiilor organizate de consiliul judetean, pentru modernizarea si renovarea infrastructurii comunelor din Alba. De asemenea, aceeasi firma a castigat licitatii pentru derularea unor proiecte cu fonduri europene, gestionate de acelasi CJ. Mai mult, comisia de amenajare a teritoriului, a carei secretar este Marius Hategan, a dat aviz hotararilor CJ privind  derularea lucrarilor de modernizarea a comunelor, castigate de firma aceluiasi Hategan.
Mentionam ca presedinte al consiliului judetean Alba, Ion Dumitrel este, potrivit presei locale, un apropiat al lui Marius Hategan.  De asemenea, pe linie politica, cei doi sunt colegi de partid in  PNL: Ion Dumitrul – prim-vicepresedinte, Marius Hategan – secretar general. Este mai mult decat evidenta starea de conflict de interese in care se afla Marius Hategan.
De interes este si faptul ca mai  toti primarii din comunele in care  firma consilierului Marius Hategan, a obtinut contracte,  sunt din PDL(PNL): Ighiu – Traian Rusu, Simtimbru –Iancu Popa, Rosia Montana – Eugen Furdui, Jidvei – Alin Trif, Mihalt – Flavius Mihalt, Ocna Mures – Silviu Vintelar, Sona – Ioan Horsia.

Dan Cristodor: Liberalii Răducu Filipescu,Marian Dinulescu,Daniel Drăgulin și Neagu Cezar au distrus orașul

Liberalii Răducu Filipescu-preşedintele consiliului judeţean,Marian Dinulescu-vicepreşedintele cj,Daniel Drăgulin primar și Neagu Cezar director Ecoaqua  au distrus orașul. După ce au sfidat opinia publică  şi pe noi cu haosul şi degringolada generate de incapacitatee şi incompetenţa de  a împlementa în bune condiţii proiectul CL 8 şi după un management dezastruos care a dus la întârzierea  finalizării lui,acum încercă cu hotărâri nelegale diluarea şi pasrea răspunderii pentru pierderile acumulate, printr-o majorare ilegală de capital, a arătat într-o declaraţie politică Dan Cristodor , Preşedintele PSD Călăraşi.
Filipescu şi cu Drăgulin l-au numit director la Ecoaqua şi  l -au premiat pe Neagu Cezar cu o jumătate de miliard pentru eşecul catastrofal al implementării proiectului CL 8
Simultan  în consiliul municipal şi în consiliul judeţean joi 31.03.2016 se vor pune în dezbatere  hotărâri care să ducă la majorarea capitalului social la Ecoaqua S.A.Călăraşi.
PSD Călăraşi prin consilierii săi din consiliul municipal Călăraşi şi consiliul judeţean Călăraşi  se vor opune adoptării acestor hotărâri ca fiind nelegale şi vor milita ca cei responsabili pentru actuala stare de lucruri să-şi asume răspunderea în faţa cetăţenilor, a  mai spus Cristodor.
Vom fi consecvenţi  respingerii jocurilor politice ale lui Filipescu ,Drăgulin şi Dinulescu şi vom apărăra intereselor comunităţii şi cetăţenilor municipiului nostru, a încheiat Preşedintele PSD Călăraş

miercuri, 30 martie 2016

EXPLOZIV / Surse: Se cere RETINERE / Senatorul Voloșevici s-a prezentat la sediul DNA, în dosarul legat de clubul Petrolul Ploiești

 
Senatorul PNL Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, care este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu finanţarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, s-a prezentat, joi dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti, informează Agerpres.
http://www.romanialibera.ro
Andrei Volosevici a declarat că a venit să aducă documente şi să studieze dosarul în care este urmărit penal. 
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în anul 2012, Volosevici, în calitate de primar, a pretins unui om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 80.000 de lei pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obţinerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câştige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, finanţat de primărie. 

Ulterior, denunţătorul urma să obţină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv, spun anchetatorii. 

De asemenea, în acelaşi dosar Andrei Volosevici este cercetat şi pentru abuz în serviciu în legătură cu finanţarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti. 

"În calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor şi încălcarea dispoziţiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a iniţiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local - având ca obiectiv principal funcţionarea echipei de fotbal FC Petrolul. În acelaşi scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi SC FC Petrolul Ploieşti, contract încheiat prin nerespectarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale - în condiţiile în care o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat", se arată în comunicat. 

În acest fel, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 32.577.437 lei, iar concomitent, FC Petrolul Ploieşti a obţinut un folos necuvenit de aceeaşi valoare. 

Conform DNA, suma în cauză reprezintă plăţi efectuate exclusiv în baza contractului 

cu încălcarea legii privind finanţele publice, chirie datorată de SC Petrolul SA pentru stadionul "Ilie Oană" pus la dispoziţie în baza contractului cu încălcarea prevederilor legale, contravaloarea utilităţilor datorată de societate şi achitată din bugetul local, dar şi debite stabilite prin acte de control ale Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate şi care, în evidenţa contabilă a unităţii administrativ teritoriale, apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local şi nu prin plăţi efectuate de societate. 

Contractul de asociere menţionat anterior a fost vizat pentru legalitate de suspecţii Maria Magdalena Mazâlu, fost secretar al municipiului Ploieşti, şi Simona Albu, şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti. 

Procurorii DNA Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Volosevici pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind urmărite penale şi Magdalena Mazâlu şi Simona Albu, ambele acuzate de abuz în serviciu. 

Andrei Volosevici a fost primar al Ploieştiului din partea PDL, în mandatul 2008-2012, iar în toamna lui 2012 a fost ales senator într-un colegiul din Ploieşti. De asemenea, Volosevici candidează la alegerile din iunie pentru un nou mandat de primar al Ploieştiului din partea PNL. 

PSD a mai pierdut un deputat. Parlamentarul a fost condamnat pentru dare de mită

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), miercuri, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, decizia nefiind definitivă, conform Mediafax.
Potrivit deciziei instanţei, deputatul PSD Cătălin Rădulescu este condamnat la "pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia ... condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită".

EXCLUSIV/ Dupa Olguta-urmeaza OPRISAN / Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Vâlcea. Ce au găsit procurorii


Procurorii DNA au plecat, miercuri seara, de la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea cu mai multe documente de la compartimentul tehnic, în urma unor percheziţii care au avut loc în cursul zilei la sediul instituţiei, dar şi la mai multe societăţi comerciale şi la domiciliile administratorilor acestora, într-un dosar care vizează lucrări de infrastructură în domeniul situaţiilor de urgenţă, precum şi fonduri europene. 
http://www.romanialibera.ro
Referitor la aceste percheziţii, preşedintele interimar al CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, a declarat că "verificările au la bază mai multe sesizări şi că angajaţii instituţiei colaborează cu organele de control, fără a împiedica desfăşurarea anchetei". Astfel, încă de miercuri dimineaţa, procurorii DNA au descins la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, compartimentul vizat fiind cel tehnic, care este condus de inginerul Florea Mierluşi. 

Potrivit surselor judiciare, descinderile au avut ca obiect lucrările pe situaţii de urgenţă, realizate în cursul anului trecut de mai multe societăţi comerciale prin încredinţare directă, în cazul mai multor localităţi din judeţ. Conform surselor citate, aceste verificări s-au făcut în cazul unor comune care au raportat fictiv "situaţii calamitate", pentru care au fost alocate fonduri şi unde "au fost decontate lucrări neexecutate". 

În cursul percheziţiilor efectuate la sediile unor agenţi economici, un administrator de firmă a făcut infarct, fiind necesară intervenţia unui elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgenţă la Bucureşti, unde a fost operat. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii au efectuat 17 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Vâlcea, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2013 - 2014. 

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013 - 2014. În cursul zilei de 30 martie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 17 locaţii, situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Vâlcea, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Percheziţiile procurorilor au vizat sediul Consiliului Judeţean Vâlcea şi domiciliile unor angajaţi ai instituţiei.

EXPLOZIV / ATENTAT la sanatatea OAMENILOR / Spitalul in care "te imbolnavesti mai rau decat cand vii" /JEGUL din spitalul Calarasi-patronat de TRIPLETA penelista: Filipescu-Dinulescu- Dragulin


HORROR de spital județean ... 
dulapuri ruginite cu sertarele blocate pentru pacienți, geamuri cu tâmplărie de lemn nevopsit probabil de pe timpul lui Ceaușescu și închise cu cuie, calorifere de fontă ceaușiste, paturi vechi de care se trage ca de Sfântul Graal să fie CAS-ul mulțumit. 
Adevăr și minciună: Secții brici gen ATI, ultramoderne, șefă Secție deșteaptă și Secții uitate de Dumnezeu... Soluția - un an de secetă pentru mulgătoriile județene și banul jos pe secțiile jegoase pentru dotări. Apropos și de un manager... irită la maxim medicii buni, care vor să cam renunțe.




Zeci de copii din Calarasi sunt internati si tratati zilnic, in conditii inumane, in mizerie, printre mucegai si rugina, in sectia de pediatrie a Spitalului Judetean.
Iar aceasta situatie nu se va schimba cel putin un an de azi inainte. Mai mult decat atat, la orice cutremur puternic, cladirea, incadrata in clasa II de risc seismic, se poate prabusi peste pacienti si peste angajatii spitalului.
De ce nu s-a facut nimic pana acum? Pentru ca au existat alte prioritati, spun cei de la Consiliul Judetean Calarasi, in administrarea caruia se afla de 8 ani unitatea medicala.
Reportaj cu camera ascunsa
De cum pasim in sectia de pediatrie, suntem avertizati de mamele care-si au copiii internati acolo ca am patruns intr-un focar de infectie. Peretii sunt scorojiti si mucegaiti, toaletele pline de rugina si mizerie, faianta sta sa cada, iar mobilierul are cateva decenii. Peste toate troneaza nepasarea angajatilor spitalului.
Mama: "Nu se face curatenie sau cand se face se spala cu un singur mop toate saloanele, cu o singura apa. Uite in chiuveta aia sa vezi ce e, in oglinzi. Nu se poate asa ceva."
Mama: "Aici te imbolnavesti de 1.000 de ori mai rau decat atunci cand vii. Sunt si gandaci, frig."
De teama ca cei mici sa nu se imbolnaveasca si mai tare, mamele fac ele curatenie in salon si isi aduc asternuturi de acasa.
Pana si personalul medical se plange de conditiile mizerabile, dar nu face nimic pentru a le schimba. Conducerea spitalului, responsabila de curatenie, a refuzat sa dea explicatii.
Nu doar sanatatea pacientilor si a angajatilor spitalului este in pericol, ci chiar viata lor. Corpul in care se afla sectia de pediatrie este incadrat in clasa a doua de risc seismic. Consiliul Judetean Calarasi, in administrarea caruia a trecut spitalul in 2007, ar putea incepe renovarea in cel mai fericit caz anul viitor.
Marian Dinulescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Calarasi: "Anul viitor o sa modernizam si incaperile. Noi, anul acesta, bagam 63 de milioane de lei vechi in consolidare."

Sa fie de capul vostru / stiti voi la cine ma refer si bine fac ca nu pun poze!
https://www.youtube.com/watch?v=HyNjvZBWbPo
https://www.youtube.com/watch?v=It9w_8Mjdlk