Petrescu. Acesta era numele de cod atribuit lui Gică Popescu. Documente: racolat în ianuarie '86, în '88 a acceptat ca locuinţa din Craiova să fie folosită pentru întîlnirile conspirative ale ofiţerilor de la serviciile secrete
“E o tîmpenie, nici vorbă de așa ceva!”, spune fostul mare internațional care, potrivit documentelor CNSAS, a întocmit note informative în perioada 1986 - 1989 » Ele erau simple informări, fără a leza pe cineva » “Nu le-am scris eu”, spune Popescu, recrutat cu numele Petrescu, conform arhivei CNSAS, la 19 ani
Fostul internaţional Gheorghe Popescu are dosar personal de colaborator al Securităţii! Documentul, în care i se atribuie numele conspirativ "Petrescu", se află în arhiva CNSAS, număr de înregistrare R225431, şi conţine 32 de pagini!
Între ele se găsesc note informative în care se află referiri ale sursei la colegi, antrenori sau oameni din stafful Craiovei de la sfîrşitul anilor '80 - amănunte din viaţa echipei şi aprecieri personale. Nu există însă detalii care să-l facă pasibil pe "Petrescu" de poliţie politică.
Start la 19 ani
Conform datelor existente pe copertă, dosarul a fost deschis de Securitatea Dolj pe 1 ianuarie '86. Popescu împlinise 19 ani şi, potrivit precizărilor din dosar, se afla în clasa a XII-a a Liceului Industrial Nr. 5. Evolua atunci cu precădere la formaţia de tineret a Universităţii Craiova, dar apucase să joace şi în cîteva partide pentru echipa mare a oltenilor, în prima ligă.

"Prezintă garanţia unei colaborări sincere"
În raportul "cu propunerea de recrutare în calitate de colaborator a numitului Popescu Gheorghe" (22.01.'86), lt. maj. Guţă Constantin prezenta motivarea: "Pentru apărarea şi protecţia componenţilor echipei Universitatea Craiova şi pentru a preveni comiterea unor fapte negative se impune a crea o reţea informativă cu posibilităţi concrete în rîndul acestor sportivi".

Urmează legătura cu fotbalistul: "În vederea realizării scopului propus am verificat mai multe persoane, rezultînd a fi corespunzător numitul Popescu Gheorghe - zis Gică. Din modul său de manifestare, cît şi prin comportament, Popescu Gheorghe prezintă garanţia unei colaborări sincere cu organele de securitate".
Primul meci, primul material
Detaliile continuă: "Popescu Gheorghe a fost contactat de ofiţer cu ocazia unor meciuri de fotbal susţinute de Universitatea Craiova.Am purtat cu acesta discuţii cu ocazia unor prelucrări informative individuale, cînd s-a deplasat la întîlniri sportive în străinătate, sens în care a furnizat şi un material în 1985, cînd Universitatea Craiova a jucat în Franţa, la Monaco".

Referirea se face la partida Monaco - U Craiova (2-0) din primul tur al Cupei Cupelor, meci care a însemnat şi debutul lui Popescu într-o competiţie continentală intercluburi!
Într-adevăr, în dosar apare o "Sesizare" scrisă de mînă de "candidatul P.G." şi semnată G. Popescu. Subiectul e întîlnirea din Principat, iar detaliile sînt de genul "cu o oră înainte de meci am intrat pe gazon să ne obişnuim cu atmosfera, care e mult mai slabă decît a noastră".
Recrutarea. "I-am luat angajament scris"
În "Raportul privind modul cum a decurs recrutarea numitului Popescu Gheorghe" (20.02.1986) sînt prezentate amănuntele acţiunii: "În discuţiile purtate, sus-numitul a avut o atitudine corespunzătoare, sens în care i-am propus colaborarea cu organele noastre. Fiind de acord, i-am luat un angajament scris, i s-a făcut un instructaj cu problemele care ne interesează, conduita viitoare şi modalitatea de a menţine legătura".

Concluzia: "Avînd în vedere cele raportate, propunem a se aproba înregistrarea în calitate de colaborator la problema «elemente ostile din domeniul educaţiei fi zice şi sportului» a numitului Popescu Gheorghe, conspirativ PETRESCU".
De precizat că în dosar nu apare însă nici un angajament de colaborare cu Securitatea scris personal de Gică Popescu, aşa cum informa ofiţerul de la serviciile secrete.
Activitatea. "Colaborator şi gazdă casă de întîlniri"
Din notele de analiză făcute periodic asupra activităţii colaboratorului "Petrescu" reiese că, de la recrutare şi pînă la plecarea la Steaua, la începutul lui '88, cel în cauză furnizase "şapte materiale scrise şi o serie de informaţii verbale de o mai scăzută importanţă operativă".

După revenirea din Ghencea, Securitatea lua în calcul pe circuit intern scoaterea lui "Petrescu" din categoria colaboratorilor şi trecerea lui la secţiunea "gazdă casă de întîlniri". Adică să ofere locuinţa pentru întrevederi secrete ale ofiţerilor cu diferite surse. Motivaţia: "Avînd în vedere desele deplasări şi cantonamente întîlnirile nu se pot realiza cu regularitate".
Finalitatea, pe 26.09.88: "I s-a propus să pună la dispoziţie garsoniera sa. Va fi folosită pe timpul cît se află în cantonament sau în deplasări. Sursa s-a declarat de acord, dar a relatat că a solicitat clubului un apartament cu două camere, urmînd ca dorinţa să-i fie realizată la începutul anului 1989. Ne-am înţeles să reluăm discuţia la primirea apartamentului".
5 note informative semnate "Petrescu" sînt scrise de mînă, cu o carioca verde. Alte trei au fost întocmite de ofiţerul de legătură al colaboratorului
8 persoane a indicat G. Popescu la capitolul celor care pot da relaţii despre el. Printre nume: Nicolae Zanfir, Ştefan Stoica, Emil Săndoi şi Marin Bîcu
"Gheorghe Popescu este sursă a organelor noastre"
document Securitate, 07.05.'88
document Securitate, 07.05.'88
"Prin dirijarea, folosirea şi aportul colaboratorului în perioada scurtă de cînd lucrează cu organele noastre se poate concluziona că scopul pentru care a fost recrutat s-a realizat"
document Securitate, 12.02.'87
document Securitate, 12.02.'87
INTERVIU CU GICĂ POPESCU
Gică Popescu:"Minciuni ordinare"
Popescu neagă orice gen de colaborare cu Securitatea
- Domnule Popescu, pe numele dumneavoastră există în arhiva CNSAS un dosar de colaborator al Securităţii. Vi se atribuie numele conspirativ "Petrescu".
- Mă lasă cu gura căscată! Cum vă închipuiţi că ar fi putut colabora cu oamenii aceia singurul jucător care a avut curajul să spună "NU" familiei Ceauşescu, la Steaua?!
- Mă lasă cu gura căscată! Cum vă închipuiţi că ar fi putut colabora cu oamenii aceia singurul jucător care a avut curajul să spună "NU" familiei Ceauşescu, la Steaua?!
- În rapoartele ofiţerilor se scrie că au fost mulţumiţi de activitatea sursei şi există chiar note informative scrise de mînă şi semnate "Petrescu".
- Putea să facă oricine şapte milioane de dosare şi note. Dar eu, cu mîna mea, n-am scris o virgulă despre nimeni. Dacă există, sînt scrise de altcineva! Nu m-am pretat la măgării.
- Putea să facă oricine şapte milioane de dosare şi note. Dar eu, cu mîna mea, n-am scris o virgulă despre nimeni. Dacă există, sînt scrise de altcineva! Nu m-am pretat la măgării.
- Dar au încercat să vă racoleze?
- Îmi tot spuneau că atunci cînd plec în străinătate să le spun dacă văd pe cineva în legătură cu străini, să-mi apăr patria şi chestii din astea, care se făceau cu toţi sportivii. La Monaco - Universitatea mi-au atras atenţia să observ dacă va intra cineva în contact cu Mariana Simionescu. Dar nu le-am zis niciodată nimic.

- Se scrie în rapoarte că aţi acceptat să le puneţi locuinţa la dispoziţie pentru întîlniri.
- Minciuni ordinare! Cheia de la casă o avea doar tata! Şi exista mereu un tip antipatic care-mi dădea tîrcoale, mă întreba de ce mă feresc de el, mă aştepta ore întregi în stradă.
- Minciuni ordinare! Cheia de la casă o avea doar tata! Şi exista mereu un tip antipatic care-mi dădea tîrcoale, mă întreba de ce mă feresc de el, mă aştepta ore întregi în stradă.
Despre Teaşcă: "Deranjează prin afirmaţii vulgare"
Printre notele informative ale lui "Petrescu" se numără şi una despre "principalul" din acea vreme al Craiovei (3 septembrie '86): "De la venirea antrenorului Constantin Teaşcă atmosfera în cadrul lotului nu este cea corespunzătoare desfăşurării unei activităţi de performanţă. La întrebările unora dintre jucători răspunde cu ironie. Deranjează în mod deosebit prin afirmaţii vulgare la adresa jucătorilor".

"Numitul Popescu Gheorghe e cunoscut de organele noastre ca un element cinstit, corect, fără vicii, cu dragoste de muncă şi cu o comportare bună în familie şi în societate"
document Securitate, 19.01.'85
document Securitate, 19.01.'85
"După stagiul efectuat la echipa Steaua are parcă mai multă maturitate în gînduri, este mai sobru, atît în joc, cît şi în viaţa zilnică"
sursa "Eugen", 07.03.'89
sursa "Eugen", 07.03.'89
6 luni a jucat Gică Popescu pentru Steaua, în primăvara lui '88, interval de timp în care nu există informări din partea sursei "Petrescu"
115 selecţii în echipa naţională a strîns Gică Popescu în perioada 1988-2003: 16 goluri, 3 participări la Mondiale, 2 la Europene, desemnat de 6 ori cel mai bun fotbalist român al anului
Despre ce persoane a dat note informative
Lista de mai jos e în conformitate cu opisul materialelor operative furnizate de sursa "Petrescu".
Data Subiect
16.03.1986 Vasile Mănăilă
21.05.1986 Emil Săndoi
03.09.1986 Constantin Teaşcă
16.10.1986 Aurelian Ţîcu
03.02.1987 Constantin Oţet
14.05.1987 stare de spirit Geolgău Gh.
07.06.1987 Aurelian Ţîcu
26.09.1988 stare de spirit
25.08.1989 turneu Turcia Fane Cioacă
16.03.1986 Vasile Mănăilă
21.05.1986 Emil Săndoi
03.09.1986 Constantin Teaşcă
16.10.1986 Aurelian Ţîcu
03.02.1987 Constantin Oţet
14.05.1987 stare de spirit Geolgău Gh.
07.06.1987 Aurelian Ţîcu
26.09.1988 stare de spirit
25.08.1989 turneu Turcia Fane Cioacă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu