vineri, 27 mai 2016

Mogulul lui Traian Băsescu ar putea ajunge după gratii

adamescu



Omul de afaceri Dan Adamescu ar putea ajunge  la închisoare. Judecătorii Instanței Supreme se pronunță, astăzi, în dosarul în care este vizat omul de afaceri. În prima instanță, Dan Adamescu a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, însă decizia a fost atacată.
Judecătorii Instanței Supreme se pronunță în dosarul în care este judecat că ar fi cumpărat bunăvoința a doi magistrați de la Tribunalul București, pentru a obține decizii favorabile în dosare de insolvență. Nu doar soarta lui Adamescu este în joc, ci și cea a judecătorilor de la Tribunalul București ale căror nume apar în dosar și care ar fi primit 20.000 de euro de la omul de afaceri.
Procurorii vorbesc și de alți 2 judecători care ar fi primit sume de bani de la Adamescu în același scop. În prima instanță, Curtea de Apel București l-a condamnat pe fostul proprietar al companiei Astra la 4 ani și 4 luni de închisoare, iar pedepasa ar putea fi majorată de ÎCCJ. Iar judecătorul Mircea Moldovan a primit în același dosar o pedeapsă-record: 22 de ani de închisoare pentru luare de mită.
 Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins și primit de la practicieni în insolvență, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.
Magistrații ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, pentru a decide privind modalitățile de înscriere la masă credală cu privire la creanțele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferențial administratori judiciari, pentru a atribui preferențial dosare de insolvență sau pentru a-și exercită influența pe lângă judecători de la diverse instanțe din București și din țara, folosind informații deținute prin prismă atribuțiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu