DNA: Prinţul Paul, reţinut; preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, Gheorghe Sin, sub control judiciar
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează că procurorii au dispus reţinerea prinţului Paul şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole din România, Gheorghe Sin, în dosarul privind retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa.
Prinţul Paul este acuzat de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, urmând a fi prezentat sâmbătă Curţii de Apel Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.
DNA arată, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, că, din 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor.
DNA precizează că aceştia au ascuns natura ilicită a înţelegerii prin încheierea, la 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică.
"În concret, acest contract redactat de Robert Roşu, prevede că Paul Philipe al României, în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi 'Fermă Băneasa' cu un teren în suprafaţă de 28,63 ha). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe al României a semnat alte înscrisuri/ contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare-cumpărare, înţelegeri ('înţelegerea' din data de 13.04.2011 şi actul adiţional la aceasta)", susţin procurorii.
Potrivit DNA, în 2008, urmare a unei notificări formulate de prinţul Paul, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, acesta, împreună cu Roşu şi Truică, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Anchetatorii susţin că prinţul Paul cunoştea că documentaţia este incompletă, că nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului, a participat la discuţiile din şedinţa CA al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii).
Drept urmare, menţionează DNA, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, CA al institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea 10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi, a fost încheiat şi protocolul de predare - preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.
"Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de aproximativ 136 milioane euro (echivalent a aproape 500,4 milioane lei). Această sumă reprezintă totodată folos necuvenit pentru Paul Philipe al României, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional", se arată în comunicat.
DNA precizează că Gheorghe Sin a fost învestit cu soluţionarea notificării având ca obiect Ferma regală Băneasa şi că i-a solicitat prinţului Paul dovezile din care să rezulte: calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moştenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol, şi nu intra sub incidenţa art. 8 din acelaşi act normativ, neputând forma obiect al reconstituirii.
Dosarul administrativ nu a fost completat în sensul celor dispuse, dar cu toate acestea, prin procesul verbal din 02.09.2008, membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, încălcând dispoziţiile legale au recunoscut: calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire conform Legii nr.10/2001, a lui Paul Philippe al României cu privire la Ferma regală Băneasa, iar prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a Fermei Băneasa, în aceeaşi zi, 26.09.2008, fiind încheiat şi protocolul de predare - preluare a terenului.
"În primă fază a existat opoziţia la retrocedare, deoarece urma să se renunţe la un teren pe care erau desfăşurate activităţi de cercetare care justifică chiar obiectul de activitate al institutului. Mai mult, preşedintele academiei s-a opus constant cererii, pe care a considerat-o lipsită de temei legal. Cu toate acestea, în 29 iulie 2008, secretarul general Sin a trimis institutului o adresă prin care solicită să se convoace CA pentru a se analiza solicitarea lui Paul Philippe al României, care să fie invitat personal la şedinţă.
În aceeaşi zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Gheorghe Sin i-a fost pretinsă lui Truică de directorul institutului drept condiţie pentru admiterea cererii, în cadrul înţelegerii frauduloase dintre aceştia", se spune în document.
Sursa citată subliniază că, urmare a acestei adrese, directorul a convocat CA, şedinţa având loc la 2 septembrie 2008, fiind invitaţi prinţul Paul şi avocatul acestuia, Robert Roşu. De asemenea, dar şi Gheorghe Sin, aceasta fiind de altfel singura astfel de şedinţă la care a participat vreodată.
"Prin poziţia avută în cadrul acestei şedinţe, de susţinere împreună cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA că Academia agreează o astfel de decizie. Ca urmare, consiliul a decis restituirea în natură a terenului vizat. Decizia de restituire este considerată abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii. Mai mult, din probele dosarului rezultă că, în anul 1948, Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii 10/2001",
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu