Bombă pentru Partidul Naţional Liberal: dezastrul cu care se confruntă PNL continuă după alegeri. Liberalii pierd nu mai puţin de trei consilii judeţene.
Surse politice au declarat, luni seară, pentru PSnews.ro, că UDMR a bătut palma cu PSD, pentru o alianţă strategică pentru constituirea consiliilor judeţene şi alegerea preşedinţilor de CJ-uri. În felul acesta, PNL pierde CJ Cluj, CJ Sălaj şi CJ Bihor.
Prin această sarabandă de alianţe prin care PSD îşi asigură susţinerea din partea ALDE şi a UDMR (chiar şi PMP, în multe locuri), PNL rămâne izolat pe scena politică, expunându-se şi ameninţării venite din partea Uniunii Salvaţi România, care deja începe să se constituie în provincie, ca o prelungire a Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) – partidul înfiinţat de către Nicuşor Dan în Capitală.
Amintim că, tot luni, PNL Mureş a anunţat oficial că va ceda PSD funcţia de preşedinte al CJ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu