joi, 29 septembrie 2016

BOMBA: GHITA, mai e putin pan' la PORTITA/ SLUGA lui VANTU vrea sa DARAME INSTITUTIA Politicienilor CORUPTI !

Dacă Sebastian Ghiță urmărea interesul public, ne-ar fi devoalat plagiate reale din medicină ale unora ca Sinescu sau Beuran. Nu unul inexistent al șefei DNA de a cărei semnătură depinde numărul anilor pe care-i va mai petrece în libertate




Devoalarea plagiatului adversarului este noua măciucă din piața politică și a jocurilor de putere. Într-o clasă politică și a decidenților dominate de cancere „mai grave”, plagiatele au alura unor „dulcegării”, ba chiar ”frivolități”.
Opriți-vă pentru o secundă înclinația spre vituperare. E adevărat că în cazurile lui Gabriel Oprea, Victor Ponta sau Petre Tobă care și-au agățat la brelocul de statut social și profesional un sclipitor doctorat în științe juridice, sociale sau militare vorbim de abuz, fals, uz de fals și șarlatanie. Însă unii măcar nici nu practică pe linia doctoratului.
Dacă Sebastian Ghiță ar fi urmărit un interes public legitim adică care să servească interesele tuturor cetățenilor României și nu doar ale unei clici restrânse cu probleme penale s-ar fi putut orienta către lumea medicinii unde ar fi putut descoperi „faptele de vitejie„ ale unora ca Mircea Beuran sau Ioanel Sinescu, doi doctori de al căror bisturiu depinde viața unor oameni.
La doctori e simplu: pe lângă toate tarele unui plagiat al oricărui doctorand făcut la apelul bocancilor la ei e vorba chiar de malpraxis. Stai liniștit pe masa de operație intubat cu cel mai fin oxigen cu gândul că te va opera un doctor cu doctorat și când colo țeapă: doctorul și-a copiat doctoratul de la vreun renumit guru în medicină din străinătate.
Telenovela cu plagiatele și cu scoaterea unora din piața politică pe baza plagiatelor a încetat pentru o secundă să mi se pară o „dulcegărie„ și o „frivolitate„ în comparație cu „bagajul„ infracțional, ce le stătea ca o cocoașă unora din această piață, odată cu „detonarea„ ratată a lui Sebastian Ghiță. Cancerul industriei IT și unul dintre cei mai nocivi băiețași din piața politică și-a adus brusc aminte acum câteva zile că în urmă cu vreo patru ani ar fi măsluit alături de încă vreo două sluguțe ale lui Victor Ponta nu știu ce rezultat al nu știu cărui comitet care urma să constate că lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, ar fi fost plagiată.
Sebastian Ghiță nu ne-a lămurit deloc că e vorba sau nu de un plagiat dar șarada merită atenție din cel puțin două motive, ba chiar trei. Primul e legat de faptul că șefa DNA practică în domeniul lucrării sale de doctorat și al doilea de ce mai inventează penalii care au probleme cu legea pentru a-și decredibiliza și intimida anchetatorii și instituțiile pe care aceștia îi reprezintă. Ca o paranteză, ce face azi Ghiță a făcut de exemplu Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei, cu procurorii anti-mafia care îl anchetau pe el și pe camarila lui (pentru mai multe detalii citiți cartea Jaful Romei a jurnalistului de investigații Alexander Stille apărută la Editura Rao). Al treilea e mai simplu, mai frivol și mai ticălos: campania electorală a început cu o minciună gogonată care se va rostogoli și se va tot rostogoli până după alegeri.

Am certitudinea că, în acest caz, sunt șanse extrem de mici să fie vorba de un plagiat. Nu mă bazez doar pe răspunsul ferm al șefei DNA și pe bâlbâielile părții acuzatoare. Ca o mică paranteză am fost amuzat de încremenirea plutonului de jurnaliști și de lideri de opinie vădit prea pro-DNA preț de câteva ore după „detonarea„ lui Sebastian Ghiță. Unora dintre ei le-a venit inima la loc și au început să posteze mai lejer după câteva ore. Cam aici s-a oprit pentru moment și efectul „devastator„ al detonării lui Ghiță. Alții încă stau în expectativă și așteaptă confirmări care să-i elibereze de povara necunoscutului.
Începând însă cu a doua zi când a fost audiat la Parchetul General, Sebastian Ghiță a început să fie lapidar, să-și piardă din minima coerență ce părea că-l însoțește în ziua detonării și în general să se demaște că nu este decât un biet pion într-un război politico-mediatic, unii ar zice și cu ceva conexiuni în taberele din diferite servicii de informații care ar duce o bătălie susținută zilele acestea pentru supremație dar și pentru propria existență.
Ca și cum cele patru dosare penale în care este cercetat de DNA nu i-ar fi fost îndeajuns, Sebastian Ghiță și-a mai prins singur de picior o ghiulea pentru care va fi nevoit să tot stea față în față cu procurorii și ulterior și cu judecătorii. Cum era de așteptat, el a fost însoțit în demersul său de fostul președinte Traian Băsescu ajuns în cel mai jos moment al poziției sale față de DNA, SRI și lupta anticorupție. Cel mai jos moment de până acum pentru că mă aștept să-și mai aducă aminte tot soiul de lucruri fie despre Laura Codruța Kovesi, fie despre DNA sau SRI pe care le va spune singur sau îl va lăsa pe Ghiță sau pe alții.

Dar momentul la care visez cu ochii deschiși este cel în care Traian Băsescu va ajunge în studioul lui Mihai Gâdea unde între două schimburi de flegme își vor declara ura comună împotriva DNA și a lupte anticorupție și, evident, împotriva Laurei Codruța Kovesi. Din informațiile mele, un astfel de moment nu este chiar așa de departe pentru că se poartă deja negocieri între cei doi inamici care împart aceeași tabără.
Acum că această furtună în paharul cu apă al campaniei electorale pare că s-a făsâit care sunt efectele reale? Niciunul în afară de faptul că unii s-au mai afundat și mai adânc în noroiul ridicolului.
Sebastian Ghiță ar fi fost credibil dacă ar fi devoalat de exemplu de plagiate care contează cu adevărat cum ar fi cele din medicină ale unora ca Mircea Beuran sau Ioanel Sinescu. Doctori de al căror bisturiu depind nu numai viața unor oameni săraci sau bogați dar și viitorul medicinei românești pentru că aceștia dar și alții profesează și scot pe bandă rulantă viitori medici al căror singur scop este să-și securizeze „clientela„ prin orice fel de mijloace posibile?
Numai că Sebastian Ghiță nu urmărește interesul public ci pe cel al unui grup infracțional organizat extrem de restrâns și care își închipuie că astfel va determina Organul să o lase mai moale cu ancheta, eventual să mai piardă niște dovezi pe drum sau să-și trimită procurorii începători atât la întocmirea dosarelor dar și ulterior în susținerea acestora în instanțele de judecată.

miercuri, 28 septembrie 2016

BOMBA/ Surse Judiciare: Pana la CRACIUN, un baiat DESTEPT de langa BLEAGA -primeste RECHIZITORIU de la Procurorii DNA/ Tic-Tac !


Ponta către Blaga: Cei care m-au scos pe mine din politică vă vor scoate și pe dumneavoastră

Premierul Victor Ponta și-a exprimat convingerea că cei care l-au scos pe el din politică îl vor scoate și pe copreședintele PNL Vasile Blaga și a adăugat că "PNL a devenit PDL, nu face nimic doar ia de la alții".
"Să terminăm mai repede această moțiune ca să îi scăpăm de penibil pe colegii de la PNL—PDL. Deoarece critica guvernului o face UDMR și Partidul Național Democrat, de votat trebuie să votați dvs. cei de la PSD și de adus oameni în piață bănuiesc că tot noi. Astăzi PNL a devenit PDL, nu face nimic decât ia de la alții. Ia de la alții, ia din munca altora. În rest, au fost momente și vesele și triste. La momente vesele, ca întotdeauna — colegul meu distins, domnul Hașotti, care a zis că cineva care repetă ceva tot timpul probabil că are ceva la cap. Vedeți că aveți o doamnă care în fiecare zi îmi cere demisia, și dimineața și seara. Momentul trist a fost reprezentat de domnul Blaga, din păcate, care a zis că dânsul m-a scos din politică. Cu tot respectul, am și eu un labrador acasă care mereu se crede tigru. Cei care m-au scos pe mine din politică, din păcate, cred că vă vor scoate și pe dumneavoastră și nu e corect nici pentru mine nici pentru dumneavoastră. Să țineți minte acest lucru", a declarat marți Ponta la finalul dezbaterii moțiunii de cenzură în plenul Parlamentului.
Potrivit premierului, s-a dovedit încă o dată că guvernarea actuală are nevoie în continuare să îmbunătățească multe lucruri și că nu există alternativă la ea.
"Sunt departe de a spune că este o guvernare perfectă, ideală, dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le facem mai bine. Nu există alternativă azi la actuala guvernare. Există însă posibilitatea ca, împreună cu Coaliția și cu Opoziția, să guvernăm mai bine în perioada următoare pentru cei care în 2012 ne-au trimis aici și ne-au votat ca să punem în aplicare programul USL și să nu ne aliem niciodată cu PDL", a încheiat premierul Ponta.

MRU era „sifonul” lui Base!

Uite de unde ajunsese sa primeasca informatii secrete fostul presedinte jucator, dupa ce sefii SRI, STS si chiar SPP incepusera sa nu-i mai raspunda la telefoane. In schimb, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia naostra, in ciuda unui mic scandal minutios construit in urma cu cateva luni, chiar inainte de explozia scandalului Black Cube, orgoliosul Mihai Razvan Ungureanu si-a readus aminte ca, totusi, Traian Basescu l-a pus premier si a acceptat o alianta „contra naturii” cu fostul sef al statului.
Mihai Razvan Ungureanu Basescu MRU era „sifonul” lui Base!Si nu este chiar atat de greu de tras concluzia ca in niciun caz comuniunea de idei si vizunea strategica asemanatoare au fost atributele acestei aliante. Pentru ca, in fapt, fostul sef al statului si, pe atunci, inca directorul Serviciului de Informatii Externe au strans randurile doar pentru ca isi identificasera acelasi dusman public. Straniu este insa ca, daca pentru Basescu acest debuseu informational a fost, fie si pentru o scurta perioada de timp, o adevarata gura de oxigen, este dificil de inteles de ce a recurs Mihai Razvan Ungureanu, aflat pe „caii” Serviciului de Informatii Externe, la o asemenea varianta, una care s-a dovedit fatala pentu el. Probabil insa ca explicatia este una cat se poate de la indemana, la mijloc fiind vorba doar de o incapacitate crasa a lui MRU. Cel care a incercat din nou sa se bage in „jocurile” celor mari, fiind imediat depasit de situatie, ca si atunci cand nu a fost in stare sa-si mentina pozitia de premier, desi avea toata sustinerea unui Traian Basescu care, pe atunci, avea o cu totul alta putere, cu cat mai mare…

Atata l-a dus capul…
O buna bucata de vreme, Serviciul de Informatii Externe a reprezentat poate una dintre putinele oaze de stabilitate din Romania zilelor noastre. Una unde nici aspectul financiar nu reprezenta vreo urma de ingrijorare, asa ca a fi seful SIE ar fi putut reprezenta visul oricarui roman, oricat de ambitios ar fi fost acesta. Mai ales ca „fisa postului” iti ingaduia sa stai cat mai mult plecat prin strainatate, la mancat de vita Kobe si degustat coniacuri de colectie, departe de turbulentele politice din tara. Iata insa ca, in loc sa zica „bogdaproste” ca a mai prins un astfel de post, mai ales dupa umilinta de a fi pierdut sefia guvernului dupa doar cateva zeci de zile, Mihai Razvan Ungureanu nu a putut sta neam linistit. Nici macar pe considerentul ca, odata asigurata conducere operativa a Serviciului de catre generalul Silviu Predoiu, chiar ca nu mai avea nicio grija de dus in spate. Asa ca MRU, simtindu-se ca si cum chiar ar fi fost pe bune ditamai seful de spioni, s-a apucat de „combinatii”. Si s-a intovarasit, de aceasta data cel putin, cu Traian Basescu, un politician mult mai „harjait” decat el in astfel de jocuri de culise. Pe cat de generatoare de andrenalina, pe atat de riscante, de altfel.
Stors ca lamaia
Experienta lui Traian Basescu in exploatarea informationala a unor surse mult mai slabe ca el este una complexa, inca de pe vremea cand, odata instalat la Palatul Cotroceni, acesta i-a tinut un an pe langa el pe fostii sefi de servicii secrete, pana ce i-a „stors ca pe lamai”. Lucru care pare sa se fi petrecut si acum, dupa ce Mihai Razvan Ungureanu a intrat „pe felie” cu Basescu, intr-o perioada extrem de grea pentru acesta din urma. Ceea ce, de altfel, nu face decat sa intareasca ipoteza ca seful SIE a intrat in aceasta combinatie doar manat de sentimentul unei „vendette” personale. Numai ca, desi mascata de un mic scandal al declaratiilor belicoase de acum cateva luni, noua alianta nu a putut trece neobservata. Si cum si alti jucatori de pe piata tot mai aglomerata a sistemului sunt manati de acelasi spririt de „vendetta”, iata ca, in scurt timp, Traian Basescu s-a trezit cu familia destructurata, iar Mihai Razvan Ungureanu ramas fara sefia SIE, pus la dispozitie si gata pregatit sa „joace volei” la iesirea de la viitoarele audieri ale procurorilor anticoruptie. Numai ca, desi Laura Codruta Kovesi a castigat astfel o importanta batalie, iata ca imediat s-a demonstrat ca razboiul inca se disputa, fiind unul lung si de uzura. Mai ales daca, inainte de retinerea agentilor israelieni de sacrificiu, cei de la Black Cube apucasera deja sa-si faca treaba, dupa cum se sutine tot mai intens prin sistem..


Dosarul Blaga, „sablon” pentru mecanismul de coruptie al partidelor!


Multi au deschis probabil sampaniile, nevenindu-le sa creada ca Vasile Blaga, poate cel mai pregant exponent al unei intregi clase politice de „combinagii” a fost facut ca la carte de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie. Iar de aceasta data cel putin, desi se obisnuise deja cu statutul de „martor” in alte dosare, „Buldogul” nu mai are cum sa scape. Pentru ca, uite ca atunci cand vrea, DNA-ul poate sa faca si niste dosare „beton”, la care nu mai este nimic de comentat.

Vasile Blaga Conventia PDL Narcis Pop 251 Dosarul Blaga, „sablon” pentru mecanismul de coruptie al partidelor!
Copresedintele PNL a fost anihilat spre învătarea de minte si a celorlalti lideri politici din vechea gardă
Iar prin expunerea etapelor concrete prin care se incasa un comision de zece la suta din contractele cu dedicatii, oamenii Laurei Codruta Kovesi nu au facut doar sa descrie si sa probeze totodata circuitul spagii in cazul Blaga –PDL, dar si-au realizat astfel un veritabil „sablon”, care poate fi folosit la destructurarea „cuiburilor” de influenta din orice alt partid. Pentru ca, indiferent de doctrina, conducere si aliniament pe esichierul politic, orice partid din Romania s-a auto-intretinut din comisionul ajuns in visteria formatiunii pe traseul „numire ministri- desemnare sefi companii de stat- acordarea de contracte de achizitii- returnarea a zece la suta din valoarea acestora pentru sustinerea campaniei electorale”.
„Replicile” cutremurului din PNL

lideri Dosarul Blaga, „sablon” pentru mecanismul de coruptie al partidelor!
Exuberanta campaniilor pedeliste l-a dus pe Vasile Blaga direct la DNA
Vasile Blaga a fost anihilat dintr-o singura lovitura dupa ce, anterior, fusese bagat in corzile anchetei de dosarul „nepotului” Liviu Popa. Numai ca, indiferent daca astfel s-a facut sau nu „partie” pentru tehnocratul Dacian Ciolos ca sa poata fi uns drept urmasul Bratienilor la sefia Partidului National Liberal, cert este ca demisia lui Blaga din functia de co-presedinte al partidului, la doar cateva ore dupa ce se anuntase ca acesta deschide lista electorala pentru Timis, va fi urmata de alte maziliri spectaculoase. Pentru ca de la Gheorghe Falca si George Scripcaru pana la Emil Boc, niciunul dintre actualii primari sau lideri teritoriali care au coordonat campaniile vechilor portocalii nu are cum sa se faca acum ca nu au mancat usturoi. Pentru ca banii din spagi nu au intrat in conturile lui Vasile Blaga, ci au alimentat cheltuielile tot mai exorbitante din campanii.
vasile blaga Dosarul Blaga, „sablon” pentru mecanismul de coruptie al partidelor!
Iar daca rechizitoriul facut lui Blaga va trece de instanta de judecata, atunci toti ceilalti lideri ai PNL au de ce sa tremure, indiferent ca provin dintre fostii pedelisti sau vechii liberali.
Dragnea este terminat
Pentru ca procurorii sunt acum in postura unora care tocmai ce au spart un ceas si de-abia asa au reusit sa inteleaga mecanismul de functionare al finantarii oneroase a partidelor. Mecanism care s-a bazat pe aceleasi circuite, indiferent ca au fost campanii coordonate de Vasile Blaga, Teodor Atanasiu sau Marian Petrache. Insa, desi la prima vedere s-ar parea ca pesedistii au toate motivele sa dea de baut pentru ca „dihonia” a intrat si intre rivalii politici liberali, doar imberbul Viorel Ponta s-a hlizit pe facebook, ca a murit si capra vecinului. Asta in timp ce, dupa cum sustin sursele noastre, Liviu Dragnea este pur si simplu daramat de vestea decapitarii lui Vasile Blaga. Pentru ca, si la PNL, dar si la PSD, finantarea din spaga primita de la clientela politica nu reprezinta decat aceeasi Marie, doar cu alta palarie. Si daca si Blaga a suras superior la unele dosare mai vechi, pe care le considera „subtirele”, atitudine adoptata, de altfel, si de catre Liviu Dragnea, iata ca la astfel de anchete, unde traseul spagii este bine probat, inculpatilor nu le ramane decat sa faca „hora” mai mare, pentru a beneficia astfel de prevederile ceva mai blande ale noului Cod penal.
Pana-n 20 la suta
Cu toate ca de unul singur nu era in stare sa castige vreo competitie electorala, Vasile Blaga ramanea de departe „plamanul” pe care se baza PNL-ul pentru a obtine un scor mai de Doamne Ajuta la parlamentarele din decembrie. Insa acum „Buldogul” nu se va mai putea ocupa de partea organizatorica din teritoriu. Si cum este de asteptat ca alti lideri din vechiul PDL cel putin sa nu mai traga si ei la aceeasi caruta, atunci PNL-ul poate cobori spre un scor electoral de 20 la suta. De altfel, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate zilele trecute, operatiunea de destructurare a marilor partide este in plina desfasurare, noii sforari de la Bruxelles si mai ales retelele sorosiste preferand sa nu se polarizeze scena politica doar in jurul a doua formatiuni. Asa ca, odata rezolvat PNL-ul, acum mai trebuie doar adus si PSD-ul tot spre acest prag de 20 la suta, fie si prin fortarea ruperii sale in „faramitele” mai usor de inghitit.


BOMBA: BLAGA s-a KAKAT in fostul PDL !

                                       
28 septembrie 2016 
Nr. 1232/VIII/3 

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți: 

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

BERDILĂ HORAȚIU BRUNO, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență 

BLAGA VASILE, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: 
La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

În acest sens, suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

În perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe l-a informat pe suspectul Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

Astfel, în perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei.

Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

marți, 27 septembrie 2016

NUCLEARA/ PENALII din POLITICA incearca MAZILIREA sefei DNA/ De FRICA catuselor sunt in stare sa faca SPUME la gura pe toate televiziunile MOGULILOR/ Se incearca un sprijin de la BASEL si fostii ACOPERITI/ Pe RTV -GHITA s-a KAKAT pe el/ Pe latrina A3 se arunca la SPUMOGEN/ B1 o lasa mai usor iar Realitatea sta pe GALBEN/ Toti PENALII au iesit sa faca SPUME !

                                
27 septembrie 2016
Nr. 1230/VIII/3
COMUNICAT
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, cu referire la informația potrivit căreia deputatul GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN (inculpat în mai multe dosare penale) s-a prezentat marți la sediul Parchetului General, susținând că depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită punctul de vedere al procurorului șef al instituției:
În situația în care este depusă o sesizare de orice natura (denunț, autodenunț, plângere), este obligația procurorilor să verifice și să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate și să dispună măsurile legale.
Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal, țin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat.
De altfel, acest lucru l-am susținut de la prima apariție, încă din anul 2012, în spațiul public a afirmațiilor denigratoare de acest tip:http://www.mpublic.ro/presa/2012/c_18_05_2012_3.htm.
Afirmațiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemență fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului și credibilității magistraților.
Mai mult decât atât, în raport cu luările de poziție anterioare ale lui Ghiță Sebastian Aurelian, în care a făcut alegații cu privire la investigațiile penale desfășurate de procurori, DNA a sesizat, în acest an atât pe Procurorul general al Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Consiliul Superior al Magistraturii.

duminică, 25 septembrie 2016

HORROR si CATUSE in JUSTITIE/Judecătoarea Carmen Eugenia Marinescu, condamnată la opt ani de închisoare

Judecătoarea Carmen Marinescu de la Tribunalul Olt, trimisă în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupție, a fost condamnată vineri de magistrații Curții de Apel Craiova la o pedeapsă de opt ani de închisoare, iar soțul ei a fost condamnat la de trei ani de închisoare, potrivit soluției publicată pe portalul instanței.
"Contopește pedepsele aplicate inculpatei Marinescu Eugenia Carmen în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (...), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat, pe o durata de 4 ani.(...) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei Marinescu Eugenia Carmen durata reținerii și a arestării preventive de la 23.03.2015 până la 12.05.2015, precum și durata măsurii arestului la domiciliu de la 12.05.2015 până la 28.06.2015. (...) Condamnă inculpatul Marinescu Iuliu-Severus la pedeapsa de 3 ani închisoare.(...). Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Marinescu Iuliu-Severus durata reținerii și a arestării preventive de la 21.03.2015 până la 12.05.2015, precum și durata măsurii arestului la domiciliu de la 12.05.2015 până la 28.06.2015", se arată în soluția pronunțată vineri de magistrații Curții de Apel Craiova.
În același dosar a mai fost condamnat și avocatul Dumitru Cismaru, care a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare.
"Contopește pedepsele aplicate inculpatului Cismaru Dumitru în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...) respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durata de 3 ani. (...) Deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare (...) durata reținerii și arestării preventive (...) de la data de 21.03.2015 la data de 08.05.2015, inclusiv", se precizează în hotărârea postată pe portalul instanței.
Soluția Curții de Apel Craiova poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Carmen Marinescu, Iuliu Severus Marinescu și Dumitru Cismaru rămân în continuare sub control judiciar.
Magistrații Curții de Apel Craiova au mai hotărât confiscarea sumei de 30.000 de euro de la Carmen Marinescu. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis și confiscarea unui teren deținut de soții Marinescu în localitatea Corbu din județul Constanța, dar și menținerea sechestrului instituit asupra apartamentului din municipiul Slatina al celor doi.
Judecătorii craioveni au respins ca neîntemeiată cererea lui Florin Anghel, martor în dosar, de restituire de către soții Carmen și Iuliu Severus Marinescu a sumei de 100.000 de euro.
În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) și fals în declarații în formă continuată (patru acte materiale)
.

În dosar au mai fost deferiți justiției Iuliu Marinescu, soțul acesteia și Dumitru Cismaru, avocat în cadrul Baroului Olt.

Potrivit DNA, în perioada august 2011 — septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins și a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunțătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a lui Bercea Mondial și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece dosarul.
AGERPRES

vineri, 23 septembrie 2016

BOMBA Calarasi: O Judecatoare se abtine/ JEFUITORII Institutului National de Cercetare Agricola(INCDA) vor avea parte de alt JUDECATOR / Sa traiti bine !

Informaţii dosar

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) :1309/116/2016
Data inregistrarii22.09.2016
Data ultimei modificari:22.09.2016
Sectie:Secţia penală
Materie:Penal
Obiect:infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) art.13/2 din Legea 78/2000 rap. la art.297 al.1 C.p. şi la art.309 C.p.
Stadiu procesual:Fond

Părţi

NumeCalitate parte
Şerban N. JenelInculpat
Chirică ConstantinInculpat
Cora GheorgheInculpat
Coman CornelInculpat
TUDOR LUCIANInculpat
Culea DumitruInculpat
Dobre AurelianInculpat
TUDONE DUMITRUInculpat
Dorobanţu DorelInculpat
STAN AURELInculpat
NĂBÂRGEAC IONInculpat
Eneschi TomaInculpat
Giurea ConstantinInculpat
Ifrim ElenaInculpat
MARCU NICULAEInculpat
MANEA VICTORInculpat
JARUL EUGENIUInculpat
STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICEParte civilă
I.N.C.D.A. FUNDULEAParte civilă

Şedinţe

22.09.2016
Ora estimata: 09:30
Complet: FCP5
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: admite cererea de abtinere formulata de doamna judecator Nicoleta Dumitru
Document: Încheiere – abţinere    22.09.2016

Căi atac

Nu există informaţii.

Citare prin publicitate

Nu există informaţii.