sâmbătă, 29 octombrie 2016

TERIFIANT/ Familia TULUS a ANCHETAT si DISJUNS dosarele fostului PENAL- Primarul IOHANNIS/ Sa nu mai zici ca n-ai fost URMARIT PENAL !

Domnule președinte, ne cerem scuze, dar ne-ați cam păcălit/mințit când ați spus că nu ați fost penal. Uite ici dovada! O adresă pe care cunoscuții procurori DNA Doru Tuluș și Claudia Roșu i-au trimis-o jurnalistului Albin Marinescu, în 12 mai 2010. Țulus, „prietenul” Antenei3, era șeful Secției a II-a DNA, iar Claudia Roșu procuroarea care a instrumentat dosarul dumneavoastră domnule Iohannis, să ne scuzați.
În respectiva adresa, Țulus și Roșu confirmă, domnule președinte, că ați avut nu un singur dosar, ci două, care au fost conexate. În septembrie 2009, domnule președinte, învinuit pe atunci, ați primit scoatere de sub urmarire penala pentru infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si neinceperea urmaririi penale pentru infractiunile de neglijenta in serviciu si abuz in serviciu.
De asemenea, DNA a dispus disjungerea cauzei si declinarea competentei in favoarea Parchetului Curtii de Apel Alba Iulia, unde, din cate spun răuvoitorii, la acea vreme adjunct era actualul sef PICCJ Augustin Lazar, in vederea continuarii cercetarilor fata de de dvs, domnule Iohannis, pentru infractiunile de evaziune fiscala in forma omisiunii, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate) si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Din informatiile noastre, dosarul de la Parchetul Curtii de Apel Alba Iulia a fost la randul sau inchis.
Iată adresa DNA (vezi facsimil mai jos):
„In atentia d-lui Marius Albin Marinescu
In referire la solicitarile dumneavoastra privind stadiul cercetarilor in care se afla dosarele penale nr. 270/P/2006 si 5/P/2007, va facem cunoscut faptul ca, urmare conexarii acestora si definitivarii cercetarilor, in temeiul dispozitiilor art. 249 alin. 1, art. 11, pct. 1, lit. b, art. 10, lit. d din Cpp; art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. d din Cpp; art. 38 din Cpp si art. 42-45 din Cpp, prin Ordonanta nr. 270/P/2009din 24.09.2009 s-au dispus urmatoarele:
 -scoaterea de sub urmarire penala a inv. Iohannis Klaus Werner pentru infractiunea prev. si ped. de art. 248 ind. 1, rap. la art. 248 C. Pen; (pct. 1 din Ordonanta)
 -scoaterea de sub urmarire penala a inv. Nicola Iordan pentru infractiunea prev. si ped. de art. 248 C. Pen; (pct. 1)
 -neinceperea urmaririi penale fata de Iohannis Klaus Werner, Nicola Iordan si Nistor Dorin pentru infractiunile prev. de art. 248, art. 246 din C.pen., respectov art. 26 rap. la art. 248 C.pen si art. 26 rap. la art. 246 C.pen (pct. 2);
-disjungerea cauzei si declinarea competentei de solutionare in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, in vederea continuarii cercetarilor fata de invinuitii/faptuitori, astfel: Bucsa Radu Gabriel, notar public, pentru art. 289 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 26 rap. la 291 C.pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pct. 1),Iohannis Klaus Werner, Nicola Iordan, Giura Mircea, Tanea Maria, Irimie Cornelia, Tuluc Gheorghe,pentru infractiunea prev. de art. 249 alin. 2 C.pen. (pct. 1); Iohannis Klaus Werner pentru infractiunea prev. de art.9 lit.b din Legea nr. 241/2005 (pct. 2); Nistor Dorin, pentru art.264 C.pen.; Suciu Dorin, pentru art. 291 C.pen.; art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.pen., art. 264 C.pen., Braune Stephan Max Iohannes, pentru art. 221 C.pen, cu aplic. Art. 41 alin. 2 C.pen. (pct. 1)”.
Să mai spunem, domnule președinte Iohannis, să ne scuzați că vă deranjăm cu astfel de aduceri amite sâcâitoare, că nu aveați cum să nu știți despre faptul ca ați fost invinuit si ca ați avut dosar penal. Iar asta intrucat Codul de procedura penala prevede ca o persoana este instiintata de inceperea urmaririi penale impotriva sa si de acordarea calitatii de invinuit (in prezent suspect), dar si de scoaterea de sub urmarire penala.
Potrivit dispozitiilor procesual penale in vigoare la data emiterii ordonantei nr. 270/P/2009 din 24.09.2009 (art. 249 VCPP redat mai jos), solutia de scoatere de sub urmarire penala nu poate fi dispusa decat daca in cauza exista invinuit sau inculpat. Cu alte cuvinte, poate fi scoasa de sub urmarire penala doar o persoana urmarita penal (adica un „penal”, să ne scuzați, domnule președinte).
Domnule Iohannis nu aveați cum să nu știți despre calitatea avuta in dosar, fiindcă ați fost incunostintat oficial de cel putin doua ori in legatura cu acuzatiile care i se aduc.
Mai intai, parchetul v-a comunicat inceperea urmaririi penale si calitatea de invinuit. Tot atunci, v-au fost explicate drepturile procesuale (art. 202 din VCPP in vigoare la acea data prevede ca:
„Organul de urmarire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului, precum si celorlalte parti drepturile lor procesuale”).
 Apoi, domnule președinte Iohannis, ați luat din nou cunostinta despre existenta dosarului penal in momentul in care parchetul a dispus fata de dumneavoastră scoatere de sub urmarire penala sub aspectul infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si disjungerea cauzei la PCA Alba Iulia in vederea continuarii cercetarii „pentru infractiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005” (evaziune fiscala in forma omisiunii, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate) si “art. 249 alin. (2) C.pen.” din Vechiul Cod penal (abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave).
Art. 249 din Vechiul Cod de Procedura Penala prevede ca:
„Scoaterea de sub urmarirea penala are loc cand se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e) si exista invinuit sau inculpat in cauza” si, de asemenea, ca:

„dispozitiile art. 246 (care spune ca „Procurorul instiinteaza persoanele interesate despre incetarea urmaririi penale”) se aplica in mod corespunzator”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu