vineri, 14 octombrie 2016

BOMBA/ ALINUTA este chemata la INSTANTA/ Surse: Se reface RECHIZITORIU !

Președintele PNL, Alina Gorghiu, va fi audiată ca martor în dosarul Turceni-Rovinari.
Decizia vine după ce avocații unuia dintre inculpații în acest dosar a cerut și audierea lui Gorghiu, iar cererea a fost admisă de Instanța supremă, potrivit Antena 3.
Alina Gorghiu a reprezentat compania Electrica în acest dosar, ca și consilier juridic.
Fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Transporturilor Dan Șova vor ajunge din nou, vineri, în fața instanței pentru a fi audiați în dosarul Turceni-Rovinari.
Cum alţi doi inculpaţi din acest dosar au spus că nici ei nu sunt pregătiţi să dea declaraţii la acest termen, judecătorii au amânat audierile, urmând să fie ascultaţi martorii din dosar. În consecinţă, procesul a fost amânat pentru 14 octombrie.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul ”Rovinari – Turceni” pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În dosar mai sunt trimişi în judecată, din 17 septembrie 2015, senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ”Şova şi Asociaţii”, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.
Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.
Mai exact, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut ilegal de la Societatea de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” peste 181.000 de lei.
În plus, procurorii mai spun că fostul premier ar fi beneficiat şi de o maşină de lux din partea firmei.
De ce este acuzat Victor Ponta
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni)
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată
– spălarea banilor
Dosarul Turceni-Rovinari
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat „Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.
În acelaşi dosar, Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.
Procurorii i-au trimis în judecată, în libertate, şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de de abuz în serviciu, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de abuz în serviciu, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu.
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, este cercetat în mai multe dosare de corupţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu