BOMBA: Pe unde se mai duc BANII nostri

Dacă tot vorbim de (alți) bani publici pentru Catedrala Mântuirii, să nu ratăm ocazia să mai învățăm puțină democrație

S-au încins (iar) discuțiile legate de finanțarea publică a construirii Catedralei Mântuirii Neamului, după ce PSD a încercat să treacă votarea a 10 milioane de lei în acest sens, în Consiliul Local de la Sectorul 1. Istoria, pe scurt, se cunoaște: au fost 11 voturi ”pentru” de la alianța PSD-ALDE, 6 „împotrivă” de la PNL și 7 abțineri de la USB, care, prin Clotilde Armand a solicitat dezbatere publică. Prilej către cei de la PSD să arunce ”anatema”, că vezi Doamne, cei de la USB nu-s cu Doamne-Doamne, și celor din PNL și slujbașii lor mediatici să-i acuze tot pe cei de la USB că și-ar fi ~trădat electoratul”. Motiv pentru care, cu scuzele de rigoare pentru impertinență, rogu-vă doamnelor și domnilor de pe la PSD și PNL, scoateți-vă pixul și carnețelul de notițe (de mai aveți așa ceva), și notați-vă ce înseamnă, într-o democrație, dezbaterea și consultarea publică. Că de se întâmplă să vă mai întâlniți cu termenii ăștia ”consultare publică” și/sau ”dezbatere publică”, să știți că nu e vorba nici de Necuratul, nici de bomba atomică de la Hiroshima, nici de vreo calamitate naturală, ci de o soluție acceptabilă (iar alta mai bună nu s-a găsit) pe baza căreia se iau decizii într-o comunitate ori societate pentru a nu fi nevoie să fie dezgropată securea războiului ori de câte ori există vreo divergență de opinii.

Așadar, ce înseamnă o dezbatere/ consultare publică? N-o să vă plictisesc cu definițiile științifice, legale ori de dicționar, că e destul de simplu – din punct de vedere democratic e vorba de o serie de acțiuni și proceduri la finalul cărora decidenții politici află care e voința membrilor unei comunități pe o anumită problemă dată și, în funcție de asta, se ia o decizie. Se poate obiecta

Desigur, la prima vedere soluția cea mai simplă ar fi să faci un referendum, și asta a fost și reacția domnului Tudorache, primarul PSD de la Sectorul 1, deși nu pot exclude varianta în care domnul Tudorache știe prea bine ce e o dezbatere publică, dar face pe prostul. Doar că într-o țară în care 42% dintre cetățeni mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului (și nu invers), iar 7% au încă dubii legat de cine în jurul cui dă ocolul, într-o țară în care 30% dintre cetățeni ”știu” că Adam și Eva au fost contemporani cu Regele Tiranozaurilor, cu pterodactilii și alți dinozauri (iar 25% nu se pronunță), ori într-o țară în care 34% din cetățeni n-ar avea nicio grijă să bea lapte radioactiv dacă ar fi fiert în prealabil, iar 22% ar putea fi convinși nu cu foarte multă greutate să o facă, ei bine, într-o asemenea țară trebuie să ai mare grijă ce supui la vot prin referendum, să nu te miri apoi ce rezultat iese.

A nu se înțelege cumva, că persoanele din categoria celor enumerate mai sus n-ar trebui consultate sau că n-ar avea dreptul să-și exprime punctul de vedere în probleme majore legate de viața unei comunități/societăți. Până la urmă, gradul uriaș de analfabetism științific  din România (la fel ca și analfabetismul democratic – adică faptul că există oameni care n-au auzit de instituțiile democrației ori care au auzit dar au o opinie greșită despre ce înseamnă) nu e vina lor directă (a celor care nu știu sau știu greșit), ci efectul unui eșec total al sistemului educațional din România, a cărui responsabilitate o poartă guvernanții ultimelor decenii, cei care ar fi trebuit (că și-au asumat și au fost plătiți pentru asta) să creeze un sistem care să-I ajute pe cetățeni ”să știe”. Și așa ne întoarcem la problema consultărilor și dezbaterilor publice în probleme majore pentru o comunitate sau societate.

Consultarea publică nu se rezumă și nu se confundă, din punct de vedere democratic, cu organizarea unui referendum, la fel cum dezbaterea publică are legătură doar în parte (de cele mai multe ori doar ca format) cu show-urile mediatice pe diferite teme. Dezbaterile și consultările publice încep, de fapt, cu ample acțiuni de informare publică pe un anumit subiect. Asta înseamnă prezentarea problematicii, a unor opinii pro sau contra ale unor specialiști (și, din nou atenție: să nu confundăm ”experții” mediatici cu cei reali), organizarea de conferințe, de întâlniri publice, de discuții, de abordări diferite, realizarea de materiale de informare și distribuirea lor, în care se acordă șansa susținătorilor fiecărei opinii să-și prezinte argumentele în mod public. În mod real, o dezbatere publică la nivelul unui oraș mai mare nu prea are cum să dureze MAI PUȚIN de jumătate de an, pentru a putea susține că a fost organizată în mod onest, pentru ca majoritatea argumentelor și abordărilor să fie epuizate și să se poată pretinde ulterior că se ia o decizie în cunoștință de cauză și în conformitate cu o voință publică AVIZATĂ. De cele mai multe ori o astfel de dezbatere poate dura un an, poate doi sau chiar mai mult. Da, la finalul unei asemenea dezbateri, se poate organiza, dacă se mai consideră necesar, și un referendum, cu riscul mult mai mic ca cei care sunt chemați la urne să fie ”de acord” că Burebista și Decebal călăreau sauropozi ori că în cadrul programului ”laptele și cornul” le poate fi servit copiilor iaurt cu radon dacă laptele din care s-a făcut iaurtul a fost fiert în prealabil.

De-asta, celor care au sărit în ultima săptămână la gâtul lui Clotilde Armand și a celorlalți colegi din USB ba pe motiv c-ar fi ”neduși la biserică”, pentru că se opun alocării celor 10 milioane de lei de sector pentru Catedrală, ba că și-ar fi ”trădat” alegătorii (pe motiv că n-au votat ”împotrivă”, ci au solicitat organizarea unei dezbateri publice) le recomand să mai studieze nițel măcar variantele scurte ale ghidurilor de democrație. E posibil (și sunt convins că nu sunt singurul în această situație) să existe destui creștini ortodocși care, în contextul social și economic actual, să nu considere construirea Catedralei Mântuirii ca fiind o prioritate, iar acest lucru să nu-i facă mai puțin creștini și nu e nicio ”trădare” atâta vreme cât cei de la USB fac exact ceea ce au promis că vor face în campania electorală – că îi vor REPREZENTA PE CEI CARE AU VOTAT (și nu opiniile lor personale), lucru care presupune, în cazul subiectelor majore și controversate, dezbateri și consultări publice reale înainte de luarea unor decizii.

O asemenea abordare e nouă în procesul decizional românesc și are nevoie de timp pentru a fi înțeleasă. Prea rar către deloc s-au organizat dezbateri și consultări publice reale în extrem de tânăra și vulnerabila democrație românească, iar când acest lucru s-a întâmplat rezultatul a fost ignorat de politicieni dacă nu le-a convenit*. De-asta încă se mai întâmplă ca unii să confunde referendumul cu dezbaterea publică, dezbaterea publică cu show-urile de televiziune, ori ”abținerea” ca fiind un vot ”pentru” sau ”împotrivă” (în funcție de context).

Desigur, există și cetățeni care, de bună-credință fiind, au simțit o dezamăgire că USB n-a adoptat o poziție tranșantă, având ferma convingere că poziția consilierilor USB ar trebui să fie conformă cu propria poziție. Îi întreb și pe aceștia: ce ați avea de pierdut dacă vi s-ar oferi ocazia să vă susțineți poziția și să o faceți în mod public și argumentat?