Doi foşti şefi de servicii din SRI au dezvăluit la B1TV, în emisiunea X-PRESS, moderată de Sabin Orcan, directorul editorial al României Libere, abuzurile la care au fost supuşi de conducerea Serviciului Român de Informaţii atunci când au încercat să atragă atenţia asupra unor ilegalităţi din sistem. În timp ce aceşti avertizori au fost sancţionaţi disciplinar, SRI şi SIE sunt conduse operativ de aceeaşi doi generali de 11 ani: general Florian Coldea la SRI şi general Silviu Predoiu la SIE.
Povestea colonelului în rezervă Ion Dedu, fost şef de sector în domeniul cibernetic în Serviciul Român de Informații, arată clar comportamentul dictatorial al şefilor serviciului, faţă de care nimeni, nici măcar justiţia, nu ia nici o măsură. În 2009, Ion Dedu a vrut să atragă atenţia conducerii SRI asupra faptului că unele prevederi din legea Big Brother erau neconstituţionale. Ca un avertizor civilizat şi un militar ordonat, a făcut un raport intern, de 10 pagini, pe care l-a clasificat „strict secret” şi l-a transmis directorului de atunci al SRI, George Maior.
Consecinţa? Cinci zile mai târziu, Ion Dedu a fost mutat, pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu, la ounitate neoperativă. Apoi a fost cercetat de o comisie de control, a fost trimis în faţa unui consiliu de judecată al SRI şi a fost sancţionat disciplinar cu „consemnare”, potrivit dezvăluirilor pe care le-a făcut colonelul în cadrul emisiunii. Asta însemna că în timpul serviciului, nu avea voie sa părăsească unitatea, iar în afara programului, nu putea ieşi din casă. Această „consemnare” seamănă foarte mult cu „arestul la domiciliu”.
Între timp, colonelul Ion Dedu a trecut în rezervă şi şi-a căutat dreptatea în justiţie. Acesta a declarat în emisiunea X-PRESS că a declanşat unproces şi pentru a arăta lumii ce se întâmplă în interiorul SRI. Aşadar, Ion Dedu a atacat în justiţie două documente administrative, pe care le consideră ilegale: cel de eliberare din funcţie şi cel de sancţionare. Din păcate, instanţele româneşti nu i-au dat câştig de cauză, în motivarea curţii subliniindu-se că „nu contează nelegalitatea arestului la domiciliu”. Atunci avertizorul nostru a decis să apeleze la CEDO. Dosarul este, aşadar, înregistrat acum la Strasbourg sub numele DEDU CONTRA ROMÂNIA.
Legăturile dintre SRI și Sebastian Ghiță
Un caz similar este şi cel al maiorului în rezervă Daniel Florea, fost şef de birou de securitate internă în cadrul SRI. Acesta se ocupa de protecţia contrainformativă a SRI în cinci judeţe. La SRI Prahova se lucra, în 2013, la un caz – cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova de atunci, Mircea Cosma. În opinia lui Daniel Florea, din interiorul SRI exista o scurgere de informaţii din această anchetă către persoane din jurul politicianului. Cercetând situaţia, Daniel Florea a ajuns la concluzia că aceste informaţii se scurgeau pe circuitul de colaborare dintre SRI Prahova şi Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, care se ocupa de dosar. Actualul maior în rezervă a continuat propria anchetă şi a descoperit că procurorul şef de atunci al Curţii de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, avea legături cu Sebastian Ghiţă, membru în Comisia Parlamentară de Control a SRI, acesta din urmă fiind foarte apropiat de familia Cosma.
În consecinţă, Daniel Florea a făcut raport către superiorili săi de la Bucureşti, în care prezenta toate constatările sale şi suspiciunea că există o scurgere de informaţii. Consecinţa seamănă izbitor cu cazul anterio, al colonelului în rezervă Ion Dedu. Daniel Florea a fost chemat la Bucureşti, unde s-a început o cercetare a activităţii sale. Maiorul susține că în februarie 2014, a fost îndepărtat din funcţie fără nici o motivaţie, a fost sancţionat cu amânarea înaintării în grad pe timp de un an şi a fost mutat într-o unitate neoperativă pentru trei luni
Daniel Florea a declarat în emisiune că a solicitat explicaţii de la superiori pentru aceste sancţiuni, dar nu le-a primit. Atunci, a contestat comisia respectivă, care, în opinia sa, a fost constituită ilegal. SRI a format o nouă comisie, din care făcea parte şi adjunctul şefului Corpului de Control, colonel Vrânceanu, care i-ar fi spus maiorului Daniel Florea „nu înţelegi că dacă stai potolit ţi se relansează cariera?”. Ulterior, maiorul a fost mutat la Bucureşti, unde presiunile asupra sa au continuat. În iunie 2014 a fost chemat la Direcţia Generală de Securitate Internă, a fost supus unor audieri şi a fost supus unui test poligraf.
După toate acestea, maiorul Daniel Florea a depus o plângere la DNA, în iunie 2014, în care reclama aceste abuzuri. Ulterior, a fost chemat la audieri, în calitate de denunţător. Depoziţia sa a fost transmisă, integral, în iulie 2014, de către Parchet la SRI, iar trei săptămâni mai târziu, maiorul a fost dat afară din serviciu. Între timp, dosarul deschis în baza plângerii depusă la DNA, prin care se sesizau fapte de natură penală şi de corupţie din interiorul SRI, a fost clasat pe motiv că denunţătorul nu era parte vătămată.
Între timp, Daniel Florea s-a adresat şi Comisiei parlamentare a SRI, dar aceasta şi-a declinat competenţa susţinând că nu poate răspunde la solicitare din cauza existenţei unui proces în derulare. Mai târziu, Daniel Florea a trimis un memoriu preşedintelui României, Klaus Iohannis. Acest document a fost trimis tot la SRI, de un consilier prezidenţial care a solicitat acestui serviciu să răspundă.
Acum Daniel Florea nu mai are nici o legătură cu SRI, de unde a trecut în rezervă, şi este angajat la Poliţia Locală Ploieşti. În judeţul Prahova s-a declanşat, între timp, o anchetă penală în care sunt cercetate autorităţile locale. În ianuarie 2016, Daniel Florea s-a trezit cu mascaţii la poartă, veniţi să facă percheziţii. Întrebând care este scopul mandatului şi de ce este supus percheziţiilor, un poliţist judiciar i-a explicat că nu are nici o calitate în acel dosar şi că ei caută „de toate”.
Fostul maior crede că ei căutau documente clasificate, dar la domiciliul său nu exista aşa ceva. La percheziţia respectivă, au fost ridicate, totuși, plângerile împotriva SRI şi toate documentele legate de procesele respective, precum şi computerele şi telefoanele. După toate acestea, Parchetul Prahova a trimis o adresă la SRI direct generalului Florian Coldea, prin care se raportau rezultatele percheziţiilor şi se solicita un răspuns care să evidenţieze normele încălcate, persoanele responsabile şi măsurile care trebuie întreprinse în remedierea situaţiei. În documentul respectiv se mai precizează că toate probele colectate de DNA sunt trimise la SRI siligate.
Mandatul de percheziţie viza cinci adrese care-i aparţineau lui Daniel Florea şi rudelor sale şi a fost semnat de judecătorul Zinica Trandafirescu, despre care CNSAS a confirmat că a fost ofiţer de securitate şi a făcut poliţie politică. Daniel Florea a făcut plângere la CSM împotriva acestei judecătoare, iar Inspecţia Judiciară i-a răspuns că „legiuitorul nu a introdus printre interdicţiile funcţiei de magistrat calitate de colaborator al securităţii ca poliţie politică”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu