Triumfător în lupte, un nume de Traian
Un deceniu de împliniri măreţe sub tiranie traiană în România au pervertit grav istoria acestui mândru popor. S-a ajuns până la situaţia ca Decebal, reprezentat în modernitate de Ponta şi ai lui, să scoată din imnul naţional versurile care-l conţineau pe Traian. O spunem clar şi din capul locului, să-i intre bine în cap oricărui dac liber: nu vom face aici nicio pomenire istorică a traianului băsesc, Nemuritorul discutat azi fiind altul: Marcus Ulpius Nerva Traianus.
Desigur, chiar şi numele lui Traian cel original nu este uşor de amintit, un astfel de demers stârnind furia dacopaţilor care, alături de pisicuţe, au cucerit în zilele noastre internetul. Pentru ei Traian nu a ocupat niciodată Dacia, nu i-a înfrânt pe daco-geţi şi nici n-a pus osul la formarea poporului numit eronat „român”. Noi am rămas daci nealteraţi, am inventat limba latină înaintea latinilor şi piramidele egiptene înaintea egiptenilor. Ne riscăm acum şi-l punem pe Nemuritorul Traian pe lista românilor adevăraţi, dintr-un considerent simplu: păi dacă italo-albanezo-tătaro-aromânul Ponta este un român autentic, atunci Nerva Traian este Tatăl tuturor românilor autentici care au avut, au şi vor avea drept de vot în România!
Marcus Ulpius Nerva Traianus a fost un fel de căpşunar italian, provenind dintr-o familie romană (Ulpii) emigrată în Spania (provincia romană Hispania). A urmat de tânăr cariera militară, remarcându-se ca un mare comandant şi luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, cea a Rinului. A luat parte la războaiele lui Domiţian contra germanilor, urcând treptat în cariera militară şi aprecierile pozitive ale poporului. Că ne şi apucă acuma dracii ca pe Ponta: ce carieră a avut Traian Băsescu până la revoluţie, una de bişniţar cu blugi, cafea şi carpete „Răpirea din serai” pe banii poporului oprimat de dictatură?! În fine… ne scuzaţi pentru interludiu, să ne întoarcem la Traianul căruia îi datorăm existenţa ca popor, nu carpetele din camerele străbunilor.
Succesorul lui Domiţian, adică Nerva, era nepopular în cadrul Armatei. Asta l-a determinat să fie băiat deştept şi să-şi câştige încrederea prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său. Nerva a avut un mandat scurt, ştergând-o spre loc cu verdeaţă după aproximativ doi ani, iar Traian i-a urmat la conducere în condiţii neobişnuite, excesiv de calme, deoarece era respectat de supuşi. A fost ca atunci când alt Roman, Petre, l-a adoptat pe vitregul Traian Băsescu şi acesta l-a înmormântat electoral repede, după ce-l asigurase că el (Petre) e cel mai bun din ierarhie. Cam forţată paralela, aşadar ne cerem scuze pentru divagaţie.
Începuturile lui Traian ca Împărat au fost vremuri glorioase, el eliberându-i pe mulţi deţinuţi politici închişi de Domiţian şi returnând proprietăţi confiscate, ajungându-se ca Senatul să-l declare „optimus”, adică exact cum l-a declarat Traian Băsescu pe Roman, „cel mai bun”. O mare problemă a Imperiului - Regatul Dacic cu care Domiţian încheiase o pace neonorantă - a fost rezolvată de noul conducător printr-o expediţie la nord de Danubius, în urma căreia Decebal a fost nevoit să capituleze. Traian s-a întors la Roma victorios şi a mai primit un termen măreţ la titulatură, Dacicus Maximus. Ne amintim că şi Traian Băsescu a fost Maximus la începuturile sale, când Poporul credea în promisiunile sale cu senatori ţepuiţi la vedere, în Piaţa Victoriei. Aici ne permitem, cu alte scuze de rigoare, să dăm vina pe poporul mult prea încrezător în minciunile unui mongoloid intruzionat abuziv în etnogeneză. V-am mai spus că ne ocupăm acum de Traian Imperatorul, nu? Deci:
Decebal, mândru ca oricare dac atât pe jos cât şi pe cal, nu s-a împăcat cu situaţia jenantă a Regatului său. A iniţiat noi acţiuni împotriva Imperiului Roman, încercând să convingă şi alte regate nord-dunărene să i se alăture. Evident, Traian a reacţionat prompt, construind un pod peste Dunăre şi cucerind definitiv Dacia, noul război încheindu-se cu sinuciderea lui Decebal şi distrugerea Sarmizegetusei. Pe locul vechii capitale dacice s-a întemeiat o colonie romană, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar Dacia a fost colonizată cu romani. Din interacţiunea acestora cu dăcoaicele care au continuat luptele daco-romane ar fi rezultat primii embrioni ai viteazului popor român. Fapt care nouă ni se pare perfect credibil, deoarece mulţi romani arătau ca Florin Piersic din filmul în care el o babardea artistic pe dăcoaica Marie-Josée Nat, la indicaţiile experte ale Nemuritorului Sergiu. Respect, Maestre Piersic!
Ce-a mai făcut numitul Marcus Ulpius Nerva Traianus şi ce războaie a mai purtat până în 117, când a murit, nu prea ne mai interesează. El a rămas Nemuritor pentru poporul român prin simplul fapt că i-a pus bazele genetice. Fapt de asemenea plauzibil deoarece era, din punct de vedere sexual, ambivalent - nereuşind să facă mari deosebiri de sex între numeroşii parteneri. Nu credem ca asta să fie vreo pată neagră în palmares acum, când corectitudinea-politică la putere în lumea contemporană ne învaţă că Decebal, neacceptând bisexualitatea latină, era un retrograd al timpului său. Un amor diplomatic şi înţelept al lui cu Traian ar fi realizat visul dacopaţilor noştri, respectiv puritatea dacică esenţială, nealterată cu pidosniciile romane aducătoare de terme, drumuri pietruite şi biblioteci în Dacia. Care oricum n-au rezistat în timp, nefiind conforme spiritului dacic liber, cel care a prevalat în genomul român la concurenţă cu participarea traiană.
O singură întrebare ne nelinişteşte azi: dacă distrugătorul Traian Băsescu va fi senator român din decembrie iar constructorul de drumuri Ponta în puşcărie, de ce nu adoptăm noi „Somnoroase păsărele” ca Imn Naţional? Până una-alta, să bem împreună o „Lacrima lui Ovidiu”. Că ştia el, săracul, de ce nu voia să participe la formarea Poporului Român!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu