vineri, 22 septembrie 2023

Dumitru BUZATU -PSD, președinte C J Vaslui, RETINUT de DNA pentru MITĂ-peste 1 milion lei !

 





Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de procurorii DNA vineri seara, în timp ce ar fi primit o mită de 1,25 milioane lei pentru acordarea unui contract de reabilitare și modernizare a unor drumuri din județ.

Potrivit informațiilor G4Media, valoarea contractului „vămuit” de Buzatu se ridica la 12.337.089 lei. Omul de afaceri căruia i s-au cerut banii era din Cluj, spun sursele G4Media, conform informațiilor din dosar.


Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi. Acesta a fost adus în jurul orei 04,00 la audieri, după ce, în prealabil, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare.Propunerea de arestare preventivă în cazul lui Dumitru Buzatu va fi trimisă la Tribunalul Vaslui.


Flagrantul în cazul lui Buzatu s-ar fi realizat cu bani marcați de DNA la un restaurant unde președintele CJ Vaslui lua masa, conform surselor G4Media.


Buzatu a fost ales deputat în 1992, pe listele PDSR, și s-a aflat în Parlamentul României până în 2012 (cu o mică pauză în 2001, după fuziunea PDSR cu PSD). În 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui.



În legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004, a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Cuba.În 2022, fiul baronului PSD de Vaslui Dumitru Buzatu a fost numit de premierul de atunci, Nicolae Ciucă, într-o poziție cheie în Secretariatul General al Guvernului. Tudor Buzatu a fost promovat politic și în guvernul Dăncilă. Detalii aici.