joi, 21 decembrie 2023

DNA: Reținere primar PSD/Primarul unei comune din Botoșani, reținut după ce ar fi luat mită 2.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga !





decembrie 2023
Nr. 1174/VIII/3

COMUNICAT


În cauza mediatizată prin comunicatele 1148/VIII/3 din 13 decembrie 2023 și 1150/VIII/3 din 14 decembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu data de 20 decembrie 2023, a inculpatului:

NECHITA EUGEN, primar al comunei Drăgușeni, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2020, inculpatul Nechita Eugen, ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.
Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană.

Inculpatului Nechita Eugen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 21 decembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.





BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

vineri, 22 septembrie 2023

Dumitru BUZATU -PSD, președinte C J Vaslui, RETINUT de DNA pentru MITĂ-peste 1 milion lei !

 





Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de procurorii DNA vineri seara, în timp ce ar fi primit o mită de 1,25 milioane lei pentru acordarea unui contract de reabilitare și modernizare a unor drumuri din județ.

Potrivit informațiilor G4Media, valoarea contractului „vămuit” de Buzatu se ridica la 12.337.089 lei. Omul de afaceri căruia i s-au cerut banii era din Cluj, spun sursele G4Media, conform informațiilor din dosar.


Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi. Acesta a fost adus în jurul orei 04,00 la audieri, după ce, în prealabil, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare.Propunerea de arestare preventivă în cazul lui Dumitru Buzatu va fi trimisă la Tribunalul Vaslui.


Flagrantul în cazul lui Buzatu s-ar fi realizat cu bani marcați de DNA la un restaurant unde președintele CJ Vaslui lua masa, conform surselor G4Media.


Buzatu a fost ales deputat în 1992, pe listele PDSR, și s-a aflat în Parlamentul României până în 2012 (cu o mică pauză în 2001, după fuziunea PDSR cu PSD). În 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui.



În legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004, a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Cuba.În 2022, fiul baronului PSD de Vaslui Dumitru Buzatu a fost numit de premierul de atunci, Nicolae Ciucă, într-o poziție cheie în Secretariatul General al Guvernului. Tudor Buzatu a fost promovat politic și în guvernul Dăncilă. Detalii aici.


luni, 2 ianuarie 2023

Au BELIT pewla CORUPȚII/. Înregistrările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională pot fi folosite ca probe în procesul penal, inclusiv în cazul infracțiunilor de corupție




 Modificare importantă la Codul de Procedură Penală: Înregistrările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională pot fi folosite ca probe în procesul penal, inclusiv în cazul infracțiunilor de corupție / Ce a decis CCR în urmă cu doi ani

Altfel spus, dacă Guvernul stabilește o procedură de contestare la dispoziția inculpaților, utilizarea înregistrărilor SRI în procesele penale devine constituțională. Întrebat cum se împacă modificarea propusă la Codul de Procedură Penală cu decizia CCR, ministrul justiției, Cătălin Predoiu a declarat pentru G4Media.ro că prin soluția propusă, Ministerul Justiției ”încearcă să răspundă criticii CCR și să introducă o procedură de contestare a probelor, care lipsea”.

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală introduce articole noi referitoare la informarea persoanei supravegheate. Astfel, în cel mult 10 zile de la încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează în scris pe fiecare persoană supravegheată despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost dispusă în privința sa.